Chiar şi după această vară neagră, Uniunea Social Liberală rămâne în postura de certă favorită la alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an, unde poate în mod rezonabil să spere câştigarea unei majorităţi absolute. Din această perspectivă, ne interesează bilanţul de până acum al USL şi tendinţele care putem bănui că vor influenţa şi în viitor nu numai viaţa politică, ci şi viaţa românilor.
La primul test electoral din acest an, USL şi-a strivit adversarii. În ultimii 20 de ani niciun alt partid sau alianţă nu a avut o distribuţie a primarilor şi în general a puterii locale atât de bună, pe aproape întreg teritoriul României. La aceasta se adaugă deţinerea puterii guvernamentale, care, pentru prima dată, a trecut în mâinile fostei opoziţii cu câteva luni înaintea parlamentarelor. Sondajele care evaluează noua guvernare şi proiecţiile pentru viitorul parlament ne arată că anul 2012, cel mai probabil, va fi, aşa cum USL ne anunţa deja, „anul victoriei".
Beţia acestei „victorii" anunţate poate parţial explica suita de erori făcute cu ocazia încercării de întrerupere a mandatului prezidenţial la jumătatea acestuia. Nu poţi domina autoritar scena politică românească şi în acelaşi timp să ai o înlănţuire de acţiuni care şi unui observator neutru îi apare ca o tentativă de puci. Pentru a defini natura USL, trebuie să trecem peste constatarea acestei aparente absurdităţi.
Înţelegerea proiectului USL ne obligă să mergem în trecutul recent şi să amintim faptul că PNL şi partidul lui Ion Iliescu s-au intersectat încă din 1991, când actualul preşedinte de onoare al naţional-liberalilor devenea ministru al Justiţiei, apoi în 2001, când PNL semna un protocol de susţinere parlamentară a Guvernului Năstase. Aceste afinităţi şi-au găsit însă împlinirea după 2007, când a avut loc prima încercare de demitere a lui Traian Băsescu. În 2007 şi 2008, Călin Popesc
