Guvernul a decis, ieri, taxarea cu un impozit în plus pentru a doua proprietate, iar cotele de impunere vor creşte pentru fiecare alt imobil
Guvernul va impozita suplimentar persoanele care deţin mai multe imobile în proprietate, cu un impozit în plus pentru a doua proprietate, iar cotele de impunere vor creşte pentru fiecare alt imobil, a anunţat, ieri, premierul Emil Boc. El i-a cerut ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, să introducă deja această impozitare suplimentară într-un proiect de lege.
Plus 70%
„Impozitul pe clădiri nu va creşte pentru proprietarii care deţin o singură casă, însă cei care au în proprietate două sau mai multe apartamente, case, case de vacanţă şi alte construcţii vor fi nevoiţi să plătească în plus cu 70% pentru fiecare dintre imobile, urmând ca Ministerul de Finanţe să vină miercuri (19 mai - n.r.) cu un act normativ în acest sens”, au precizat reprezentanţii Executivului.
Boc cere reducerea cu 25% a salariilor în companii de stat
Premierul a mai anunţat ieri că Guvernul va propune reducerea fondului de salarii cu 25% şi în companiile cu capital majoritar de stat, companii ca CEC şi Eximbank. „Vreau să fie clar că reducerea salariilor cu 25% se va aplica şi celor din companiile de stat, aşa cum sunt Eximbank sau CEC Bank. În conţinutul legii pe care o vom propune va figura şi reducerea fondului de salarii cu 25% pentru că şi cei de la companiile de stat beneficiază într-un fel sau altul de sprijinul statului”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.
Licitaţiile pentru maşini şi sedii vor fi sistate
Pe lângă această propunere, Boc sugerează ca pe lângă reducerea de 15% deja stabilită prin buget, să se aplice o altă reducere cu 20% a cheltuielilor cu achiziţiile de bunuri şi cu deplasările externe. Mai mult, Boc propune să se ia în calcul şi renunţarea la