A patra zi a Festivalului Internaţional de Teatru „Interferenţe” aduce spectatorilor clujeni spectacolul „Domnişoara Iulia”, o piesă de o modernitate tulburătoare care provoacă astăzi la fel de mult ca atunci când a fost scrisă în anul 1888. În aceeaşi seară, de la ora 20.00 iubitorii de jazz au ocazia să îl asculte din nou la Cluj pe saxofonistul Alex Harding alături de trupa Blutopia şi pianistul Lucian Ban.
Începând cu mirosuri reale de bucătărie, care atât la propriu, cât şi la figurat constituie spaţiul spectacolului, “Domnişoara Iulia” aduce elemente concrete ale vieţii în doi, pentru ca în final să depăşească realismul. Piesa a fost scrisă de dramaturgul suedez August Strindberg şi a provocat scandal şi proteste încă de la primele reprezentaţii. „În „Domnişoara Iulia” în regia lui Felix Alexa vom putea vedea un decor superb al Carmencitei Brojboiu şi interpretare foarte, foarte puternică a actorilor Bogdan Zsolt, Petho Aniko şi Kato Emoke”, a precizat Gábor Tompa director al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.
Seara continuuă în Sala Mare a Teatrului Maghiar cu un concert de jazz cu personalitate, în care vor puta fi regăsite ritmuri de New Orleans, funk grooves şi izbucniri de jazz liber, în interpretarea a patru muzicieni de renume. „Îi vom avea oaspeţi pe Alex Harding care a fost prezent în 2008 cu concertul Tuba Project, un saxofonist american renumit care va fi însoţit de pianistul Lucian Ban, unul dintre gânditorii acestor proiecte jazz la teatrul maghiar de stat şi alţi doi membri ai acestei formaţii care sper că ne va încânta din nou şi cum au făcut-o în precedentele ediţii”, a declarat directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj.
Tot astăzi, în a patra zi a festivalului, va fi dezvelită o placă memorială cu ocazia aniversării a 220 de ani de existenţă a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca. „ Este o placă pe care de fapt am vrut să o punem în an