Titus Ceia
Oase la mezat
Pensionarii si agricultorii. Doua grupuri privilegiate, numeroase pe deasupra. Dupa formula clasica "dai un leu pentru Ateneu", ei sunt cei mai indicati sa se caute in buzunare si sa scoata de acolo costurile de integrare in UE, cele 3 procente din PIB, zice-se.
Problema e: cu ce?
Intre cele 2 razboaie mondiale, pe la majoritatea facultatilor de medicina din tara era la moda un biznis inedit. Oamenii mai nevoiasi puteau scoate un ban de pe oasele proprii. Nefiind suficiente cadavre pentru disectii, negasindu-se pe toate drumurile schelete complete pentru practica studentilor, la laboratoarele de anatomie, cei care duceau lipsa de bani puteau face o suma frumusica incheind un contract cu antenumitele institutii de invatamant medical. Prin contract, semnatarul primea - pe loc - suma de bani. In schimb, acelasi semnatar se obliga sa asigure livrarea pamantescului sau invelis catre generoasa institutiune – dupa trecerea sa in nefiinta, desigur.
Punct si de la capat.
Se pare ca obiceiul interbelic ar trebui reluat. Oare nu merita integrarea in UE sacrificiul unor parliti pe altarul stiintei, tinand seama ca, oricum, familiile lor tot n-ar avea cu ce sa-i ingroape, daca, fereasca Dumnezeu, se duc pe lumea cealalta?
Ideea de a trece la impozitarea agricultorilor si pensionarilor, idee debitata pe nerasuflate de simpaticul nostru premier la Scoala de Vara a liberalilor, este probabil cel mai neinspirat giumbusluc pe care l-a putut scoate pe piata in ultima vreme un politician roman.
Chiar daca subiectul a fost reluat in ultimele zile, precizandu-se ca de fapt nici agricultorii si nici pensionarii nu trebuie sa se teama de idee, deoarece nu vor avea de scos nici un leu din buzunare pentru contributiile fiscale respective (banii vor aparea probabil de undeva din neant si tot cu
