Ion Iliescu devine nervos de două ori pe an: în iunie şi în decembrie. A vrut cumva "emanatul" Ion Iliescu să-l graţieze pe Ceauşescu, să-l menţină în viaţă pe fostul său mentor şi protector?

Ori, mai degrabă, a fost el adevăratul autor (din umbră) al dublei execuţii din 25 decembrie 1989? Cum şi de către cine a fost numit "Tribunalul Excepţional"? De ce a fost executat nu doar tiranul sociopat, dar şi soţia sa (nu mai puţin deranjată psihic)? A fost, de fapt, Elena Ceauşescu condamnată împreună cu soţul ei? Iar dacă nu, cum putem numi împuşcarea ei? Asasinat? A fost vorba de decizii pripite, impuse de Silviu Brucan (cum a sugerat, nu o dată, Virgil Măgureanu)? Ce rol a avut Victor ("Victoraş, ai grijă de copii") Stănculescu? De unde, din ce tenebre a apărut geologul misticoid Gelu Voican-Voiculescu, care au fost legăturile sale cu Securitatea? Cum de i s-a încredinţat supravegherea execuţiei lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu? Cum se face că soţii Ceauşescu n-au întrebat măcar o singură dată de soarta copiilor lor? Ori, dacă au întrebat, cum se face că aceste detalii s-au pierdut fără urmă?

Militant comunist vreme de decenii şi ideolog leninist prin vocaţie, Ion Iliescu era de acum uns şef suprem, avea un control de nimeni contestat asupra aparatului militar şi a celui de Securitate (integrat rapid în cel militar). Ajunsese acolo unde a visat să ajungă, de-a lungul atâtor ani când se prefăcuse că-l admira pe "genialul conducător". Câtă fiere se va fi strâns în el, câtă obidă, câtă invidie. Să stai blocat atâta vreme "dans la réserve de la République", să înghiţi în sec, să disimulezi continuu, să te resemnezi cu poziţii tot mai puţin vizibile în timp ce diverşii Dăscălescu, Andrei, Bobu, Postelnicu şi Dincă, diversele Gâdea, Nae şi Găinuşe prosperă sub ochii tăi.

Muntele de ambiţie numit Ion Iliescu este cel care ar putea lămuri mi