Campania electorală a lui Vladimir Putin pentru prezidenţialele de duminică a decurs într-un sublim crescendo - a debutat cu articole-program în cotidianele centrale, a continuat cu un miting la care au fost mobilizaţi 100.000 de susţinători ai săi şi a ajuns la paroxism cu vestea unui atentat dejucat împotriva liderului forte, potrivit Agerpres.
Candidatul favorit Vladimir Putin a început să-şi publice textele electorale cu trei săptămâni înainte de startul campaniei în presă, aspect criticat cu precădere de unele asociaţii neguvernamentale. În articolele sale, Putin a îndemnat la dialog social, a vorbit despre relaţiile interetnice din Rusia, problemele economice, democraţie, situaţia demografică, apărare şi relaţii externe. Acestea au fost publicate succesiv în Izvestia, Nezavisimaia Gazeta, Vedomosti, Kommersant, Komsomolskaia Pravda, Rossiiskaia Gazeta, respectiv Moskovskie Novosti.
Între timp, în virtutea funcţiei de premier, el a efectuat vizite prin ţară, le-a promis majorări de salarii cadrelor didactice şi angajaţilor din uzine. Pentru aceasta şi-a atras criticile oponenţilor săi, care l-au acuzat că foloseşte resursa administrativă în campania electorală. Şeful guvernului rus a fost nevoit să-şi ia totuşi patru zile de concediu, ca să se exprime şi curat în calitate de candidat la preşedinţie. El a avut întâlniri cu reprezentanţii cultelor, care l-au asigurat de tot sprijinul, cu reprezentanţii frontului popular format în jurul partidului său, Rusia Unită, cu politologi, şefii instituţiilor de presă şi oameni de cultură.
Mitingul din 23 februarie s-a dorit atât un memento electoral, o mobilizare a simpatizanţilor în final de campanie, cât şi o replică la amplele acţiuni de protest ale opoziţiei. La manifestaţia organizată pe stadionul Lujniki din Moscova, Putin i-a chemat pe participanţi să-şi dea viaţa pentru Rusia, a avertizat că e