Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LG Optimus 3D

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Acum cât timp v-aţi întrebat ultima oară ce s-ar mai putea întâmpla în materie de telefonie mo­bilă, ce ar mai putea adăuga producătorii? Mul­ţi spun că s-a ajuns deja prea departe şi că toa­te adăugirile smartphone-urilor sunt inutile. Că telefonul trebuie să rămână telefon, nu să fie computer, căci nu va reuşi niciodată să aibă per­formanţele şi utilitatea unui computer. Dar şi mai mulţi aşteaptă funcţii noi, design re­vo­luţionar, ultrasofisticare. Iar producătorii ţin pa­sul cu cerinţele, căci altfel se autoexclud de pe pia­ţă.

Pasul către lumea tridimensională este unul care se simte. Este o experienţă pe care merită s-o trăiască fiecare. Cei de la LG oferă, prin modelul Optimus 3D, una completă, de la vizualizare de conţinut tridimensional până la imortalizare (fotografiere şi înregistrare video 3D). Modelul este departe de perfecţiune, dar ştim cu toţii că, odată pasul făcut, nimic nu mai poate opri tehnologia să se maturizeze.

Cu un display de 4,3 inch şi rezoluţie de 480x800, conţinutul 3D poate fi vizualizat cu ochiul liber pe noul terminal, fără a fi nevoie de utilizarea unor ochelari speciali, ceea ce este cu adevărat revoluţionar. Sigur, ca în orice situaţie în care este vorba despre 3D, există controverse şi limite, ochii obosind după un anumit timp (care variază de la om la om, aşa cum am constatat că variază şi capacitatea de a viziona până în cele mai mici detalii conţinutul 3D).

De altfel, la fiecare utilizare a galeriei foto, a conţinutului video sau a jocurilor 3D, LG s-a gândit să-şi avertizeze utilizatorii că, atunci când vizionează conţinut 3D, este recomandat să ia o pauză dacă ochii sunt obosiţi sau există o senzaţie de ameţeală. Fiind vorba totuşi despre un telefon, nu vă aşteptaţi ca din LG Optimus 3D să iasă personajul din ecran, pregătit să vă tragă un pumn, ca în sala de cinematograf, dar, privite din unghiul potrivit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 14 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 13 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 41 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 49 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Burduja cere investigații privind licitația pentru mentenanța Arenei Naționale. Va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, contestă contractul de mentenanţă al PMB pentru Arena Naţională şi amenință că va sesiza organele de anchetă penală şi Curtea de Conturi.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°