Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Prunea dă cu Steaua de pământ: "A fost circ şi mizerie la meciul lor cu Viitorul!"

Publicat in CityNews Alba, luni 20 mai 2013 ·

Scandal monstru după Steaua - Viitorul. Gigi Becali a fost în culmea fericirii şi s-a bucurat la toate golurile puştilor lui Hagi. Rivalii Viitorului, Prunea şi Hizo au explodat după meci şi cer să intervină DNA-ul. „Ne iau de tâmpiţi şi de proşti”, acuză cei doi.

Gigi Becali şi-a dat iar în petec. S-a bucurat la toate cele cinci goluri ale puştilor lui Hagi, care au zdrobit Steaua, cu 5-2, într-un meci considerat a fi suspect de multă lume.. „Nu a fost blat, a fost doar omenie. E normal să mă bucur. Sunt foarte fericit pentru naşul meu”, a făcut spectacol Gigi la final. Hagi şi Zoli Iaşko se distrau şi ei când Chiţu şi ai săi făceau spectacol. Rivalii Viitorului s-au supărat foc, iar Florin Prunea intră la bănuieli şi crede că a fost ceva necurat. "Suntem chiar aşa de tâmpiţi şi de proşti toată lumea? Am văzut aseară circul ăla prin tribune, se bucurau împreună la goluri, îngrijorarea că o să egaleze de la 4-1. Şi noi ce să facem, să asistăm pasiv la circul ăsta care a fost şi la mizeria asta care a fost aseară? Din punctul meu de vedere a fost o chestiune premeditată", a declarat Prunea.

Gigi Becali ar putea avea din nou probleme cu DNA-ul. Încă nu a uitat de procesul „Valiza”, după un alt meci cu cântec, în 2008, când a vrut să premieze „U” Cluj. Viorel Hizo cere autorităţilor să intervină. "Nu mă afectează pe mine, afectează fotbalul. În primul rând imaginea fotbalului e terfelită în ultimul hal. Un club ca Steaua nu are voie să nu-şi respecte blazonul. Nu se poate să plec în concediu cu echipa şi să compromit o competiţie. Plus că nu văd nicio reacţie a celor care ar trebui să aibă o reacţie! Trebuia să stau să-mi văd de pensia mea!", a explodat "dulăul". Mai multe detalii despre acest subiect puteţi afla în această seară, la ştirile Sport LOOK, care vor fi difuzate de LOOK TV, de la ora 18.45.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 34 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 48 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°