Ţine minte şi acum. Noiembrie 1939. Începutul. Atunci a fost încorporat. Avea doar 21 de ani. D-abia ce îşi luase diploma de cântăreţ la biserică. De-atunci, aveau să urmeze 6 ani de pribegie, de mers pe jos sau în căruţe cu coviltir de rogojină, prin geruri care le degerau mâinile şi picioarele, prin răpăit de mitralieră, printre morţi şi oameni miloşi, ruşi, de cele mai multe ori, care, deşi erau duşmanii, îi găzduiau în locuinţele lor şi îi puneau la masă.
Simion Gârlea are 93 de ani. S-a născut în anul Marii Uniri. În Basarabia. "În septembrie, deci m-am născut român", spune el, cu mândrie. Şi zâmbeşte ştirb. A plecat pe front, doar cu sacul cu merinde, cu puşca şi cu o călimară de cerneală. Aşa a reuşit să reziste ororii unui război lung şi nemilos. Scriind. Zi de zi. A început într-o luni, pe 28 august 1944 şi a venit acasă cu 5 caiete. Ultima filă de jurnal, duminică, 9 septembrie 1945. Filele începute în 1939 le-a ars. De frică, spune el. "Dacă mă prindea duşmanul, dacă era să cad prizonier". La sfârşitul caietului început în 1944, tânărul de pe-atunci îşi notase, încă de la plecarea de acasă, adresele câtorva prieteni cu care a corespondat. "Aşteptam cu sufletul la gură scrisorile lor. Aşa simţeam că mă descarc de tot ce-i rău şi mă încarc cu toate gândurile lor bune", spune bărbatul. "1 septembrie 1944. La ora 7:00 eram în Bucureşti, cantonând lângă o gară mică, unde ne-am spălat, fiind prăfuiţi de pe drum". Aşa îşi începe jurnalul. "Fiind ziua mea, am luat împreună cu camarazii mei o sticlă de rom, pe care o aveam de la Constanţa. Pe străzile Capitalei am văzut soldaţi ruşi. În drumul parcurs, am văzut dezastrul făcut de bombardament. În Buftea, ne-am spălat rufele. Dimineaţa, am fost opriţi de ostaşii din armata rusă, care ne-au cerut maşinile şi armamentul. Primind de la şefii mei ordin, am dat ruşilor cele cerute. M-am întristat".
@N_
