Artistul vorbeşte despre tenacitate, despre dorinţa de a deveni „cel mai bun chitarist“ şi despre experienţa „americană“.Weinberger a creat o nişă pentru muzica blues în România, gen pe care l-a îmbinat cu jazz, gospel şi rock. „Adevărul“: De ce mergeţi aşa de des să cântaţi în SUA?
A.G. Weinberger: Toate lucrurile în viaţă au nişte coduri interne. Şi business-ul meu are dinamica lui şi regulile lui. Am plecat în America având o convingere: să deschid un drum, să obţin maxima peformanţă din munca şi chitara mea. Înainte de a începe campania de cucerire a Americii am mai făcut trei călătorii de „spionaj industrial“, în ’95, ’96 şi ’98. M-am dus să strâng toate datele despre acest business. Ştiam de la zece ani ce vreau să devin.
Cum a venit dorinţa de a vă realiza ca artist în America?
Nu neapărat ca artist, ci ca existenţă umană. Nu ştiu cum, dar am crezut în America de copil. America nu este o ţară, este un principiu. Orice idee, orice sămânţă are terenul fertil ca să prindă rădăcini şi să înflorească. Am crescut la Oradea şi urmăream cu mare interes emisiunile lui Carl Sagan despre univers, la televiziunea maghiară. Şi au mai fost concertele lui Leonard Bernstein. Toate astea m-au marcat.
Cum descrieţi experienţa americană?
Multiplă, uluitoare. În 2000 aveam 3.000 de dolari în buzunar şi mergeam să fac o carte despre festivalul de blues de la Chicago. Între timp am primit o ofertă să cânt cu regretatul Son Seals şi mi s-au deschis multe uşi. A mai apărut un avocat care, pentru 1.500 de dolari mi-a schimbat statutul de turist în cel de rezident cu drept de muncă.
Am început să cânt la New York cu muzicieni extraordinari - de la Billy Joel la Ray Charles. M-am înscris în sistemul „muzicieni caută trupe şi invers“, un fel de matrimoniale muzicale. Aşa am primit un telefon d