Ca orice pasiune, şi cea pentru carte are necazurile ei. Plăcerile livreşti se ispăşesc periodic: când te muţi sau când eşti nevoit să-ţi refaci biblioteca, pentru că nu mai suporţi teancurile crescute lângă perete ca ciupercile după ploaie. Pe scurt, ai cărţi, ai probleme. Invers proporţionale cu mărimea apartamentului. Aşadar problemele mele sunt foarte, foarte mari. Cei care, ca Borges, şi-au imaginat Paradisul sub formă de bibliotecă trebuie că aveau locuinţe încăpătoare. Atunci când, în lunga vară fierbinte, te lupţi corp la corp cu teancurile grele şi pline de praf, eşti mai aproape de celălalt pol al veşniciei, al cazanelor cu foc continuu. De altfel scriitorii au imaginat şi posibilitatea asta (vezi Cartea iad a lui Frabetti).

Bine şi adevărat a zis criticul: "Cărţile au suflet!" Problema e că au şi trup. Înainte de vizita la Ikea, magazinul păturii mijlocii globalizate, unde urma să aleg o bibliotecă nouă pentru vechile mele tomuri, am dezbătut cu diverse persoane care au experienţă în domeniu principiile ordonării pe raft. La fiecare soluţie existau avantaje şi dezavantaje. Varianta alfabetică am respins-o din start: nu am bibliotecă publică, ierarhiile mele interioare trebuie să domine. Varianta pe autori: imposibilă din cauza dimensiunilor diferite: ca să umpli optim spaţiul unui raft, cărţile trebuie să aibă cam aceeaşi mărime. Am constatat cu acest prilej că poeţii sunt cel mai greu de ordonat, au ideile cele mai bizare în privinţa formatului. Varianta pe epoci: aceeaşi problemă. Apoi, pentru marii clasici şi interbelici români, mai aveam o întrebare: pun autorii alături de critica dedicată lor sau separat? Ca întotdeauna în viaţa reală, a trebuit să aleg soluţii de compromis, să folosesc mai multe criterii şi să mă adaptez, de voie, de nevoie, condiţiilor date. Liberul arbitru funcţionează, ca întotdeauna, numai între nişte limite riguros stabili