Tot mai multe magazine din Statele Unite au început să vândă un produs mai puțin obișnuit, "gloanțele pentru zombi", potrivit Daily Mail. Decizia vine în contextul în care în ultima perioadă au apărut tot mai multe informații în presă despre persoane care au mâncat carnea altor oameni. Sursa: Foto: Reuters
Gloanțele respective sunt produse de compania Hornaday Manufacturing, care promite că acestea "fac moartea permanentă".
"Am decis să ne distrăm puţin cu un plan de marketing care ne permite să creăm muniţie pentru lumea ficţională. Președintele grupului este un fan al fenomenului cultural zombie, iar aceste produse sunt printre cele mai de succes ale companiei", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Hornaday Manufacturing pentru WWJ Newsradio 950.
Lansarea acestor produse vine în contextul în care s-au mai înregistrat încă două cazuri de canibalism în SUA, iar poliția din Miami a atras recent atenția asupra apariției unui drog extrem de periculos, care afectează mintea consumatorilor.
Drogul "Al șaptelea cer", care face parte dintr-o nouă linie de "săruri de baie", poate cauza comportamente violente și imprevizibile, precum halucinații terifiante.
Săptămâna trecută, un bărbat care ar fi consumat acest drog, " a mârâit" la poliţişti după ce a muşcat de față o persoană fără adăpost. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiștii din Miami.
Acest produs poate fi vândut legal în SUA atâta timp cât nu scrie pe eticheta lor că sunt pentru consumul uman.
CITIȚI ȘI: Avertisment al poliției din Miami: Drogul de sinteză ”al șaptelea cer” duce la acte de canibalism