Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda a ajuns \"gunoiul\" investitorilor

Publicat in Capital, miercuri 13 iulie 2011 ·

Moody’s a retrogradat Irlanda in cursul zilei de ieri. Această țară este încadrată acum în categoria de investiții \"speculative\" iar ratingul datoriei suverane a ajuns la Baa3 de la Baa1, cu perspectivă negativă asupra evoluției pieței economice.

În opinia agenției Irlanda ar putea avea nevoie de noi tranșe de finanțare din partea Uniunii Europene și Fondului International Monetar la sfârșitul anului 2013. În momentul de față această țară beneficiază de un program de sprijin din partea UE si FMI.

Situația dezastruoasă a băncilor a obligat guvernul irlandez să intervină anul trecut în sprijinul sistmeului bancar. Costurile ridicate de salvare au dus deficitul la 32% din PIB , lucru care a determinat UE si FMI să aprobe în noiembrie un credit de 8,5 miliarde de euro.

Ministerul irlandez de Finanțe a catalogat decizia agenției ca fiind "decepționantă". Un purtător de cuvănt a declarat că Irlanda face tot posibilul să pună lucrurile in ordine arătând că, până în prezent, UE si FMI a raportat că Dublin este in conformitate cu condițiile de salvare iar economia irlandeză este pe cale să revină la o creștere pozitivă în acest an.

În data de 5 iulie agenția a retrogradat și Portugalia fapt ce a stârnit furia oficialităților. Președintele Anibal Cavaco Silva a declarat atunci că lipsa de obiectivitate reprezintă o amenințare pentru Europa iar comisarul european pentru piețele financiare, Michel Barnier, a sugerat faptul că aceste agenții nu pot analiza starea țărilor ce benificiază de un program de salvare.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 30 minute
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 56 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 3 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°