Consilierii locali din Constanța au votat astăzi scumpirea gigacaloriei, de la 170 de lei la 338 de lei, ceea ce va duce automat la dublarea facturilor la întreţinere.
Cum se calculează ajutoarele
Primarul Radu Mazăre a anunţat că pe lângă ajutoarele pe care le va da Guvernul, Primăria Constanţa va ajuta 50% dintre constănţenii racordaţi la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice. „Tranşele Guvernului se împart în trei categorii. Cei care au venitul pe membru de familie între 310 şi 315 lei şi au un apartament cu două camere beneficiază de o reducere de la Guvern de 50% la căldură. În completare, noi subvenţionăm cu încă 28%, astfel că familia respectivă va ajunge să plătească factura la căldură ca anul trecut, adică 170 de lei pe gigacalorie", a explicat Mazăre.
Cei care au venituri între 500 şi 615 lei beneficiază de ajutor de la Guvern de 10%. Primăria Constanţa acoperă diferenţa de 50%, iar constănţeanul cu acest venit va plăti tot 170 de lei pe gigacalorie. Cei care au un venit lunar cuprins între 615 şi 786 de lei vor plăti la fel ca anul trecut - dă asigurări edilul-şef al Constanţei.
Tranşele Guvernului se opresc la 786 de lei, însă Primăria Constanţa a decis să acorde ajutoare şi celor cu venit de până la 1.000 de lei. „Suportăm 25% din factură dacă aveţi venitul cuprins între 840 de lei şi 900 de lei şi suportăm 10% din factură dacă aveţi între 900 şi 1.000 de lei", a mai spus Mazăre.
Persoanele singure care au până în 1.082 de lei venit lunar vor plăti factura la căldură ca anul trecut, iar cei cu venit între 1.082 şi 1.300 de lei vor avea o subvenţie de la primărie de 25%.
Jumătate dintre constănţeni primesc ajutoare
După calculele primăriei, aproximativ 85.000 de constănţeni (jumătate dintre cei abonaţi la RADET) vor beneficia de subvenţie. „Ne-am lăsat o marjă de 40-50 de milia