Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea mondială de gaze naturale o va egala pe cea de petrol în 2035

Publicat in Capital, luni 6 iunie 2011 ·

Gazele naturale ar putea reprezenta peste un sfert din cererea mondială de energie până în 2035, faţă de 21% în prezent, a estimat preşedintele Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Nobuo Tanaka, într-un comunicat publicat luni, transmite Reuters.

'IEA se aşteaptă ca cererea mondială de gaze naturale să o depăşească pe cea pentru cărbune după 2025 şi să se apropie de cererea mondială de petrol în jurul anului 2035', se arată într-un raport al IEA.

Potrivit Agenţiei, această creştere explozivă a cererii pentru gaze naturale va fi rezultatul unei majorări a producţiei de gaze neconvenţionale, în special în China, Australia şi America de Nord, dar şi scăderii producţiei de energie nucleară în urma accidentului de la centrala de la Fukushima. IEA susţine că accidentul de la centrala nucleară japoneză va limita ritmul de creştere a capacităţilor de generare a energiei nucleare, nu doar în Europa ci şi la nivel global, urmând ca gazele naturale să acopere spaţiul lipsă.

Conform unui scenariu intitulat de IEA 'Vârsta de aur a gazului natural', cererea Chinei pentru gaze naturale ar urma să crească puternic până în 2035, pentru a ajunge de la un nivel similar cu cererea Germaniei în 2010 la un nivel similar cu cererea totală a Uniunii Europene în 2035.

Pentru a răspunde la această creştere explozivă a cererii, IEA estimează că până în 2035 producţia mondială de gaze naturale va trebui să crească cu 1.800 miliarde metrei cubi, adică de trei ori producţia actuală a Rusiei.

Pe partea ofertei, IEA estimează că resursele naturale de gaze naturale sunt importante şi bine diversificate din punct de vedere geografic. Toate marile regiuni geografice au rezerve naturale care asigură consumul pentru următorii 75 de ani. În plus, aproximativ 40% din creşterea producţiei de gaze naturale între 2011 şi 2035 va fi asigurată

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 32 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 59 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°