Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpşunile, ingredientul ideal pentru o afacere prosperă

Publicat in Adevarul, luni 21 mai 2012 ·

Un fermier din Criuleni demonstrează că o plantaţie de căpşuni poate deveni un business profitabil şi în condiţiile Moldovei. Astăzi, el asigură cu fructe proaspete o bună parte din supermarkete.

Nu sunt doar delicioase şi sănătoase, dar pot fi şi ingredientele ideale pentru o afacere prosperă în domeniul agricol. Şi dacă în Occident cultivarea căpşunilor şi exploatarea unor adevarate plantaţii aduc venituri însemnate fermierilor, la noi totul este încă la început de cale. Lucru demonstrat şi de faptul că, deşi avem soluri foarte bune, mai mult de jumătate din cererea de pe piaţă este asigurată de căpşunile de import, iar în supermarkete cu greu găseşti producţie autohtonă.

CĂPŞUNĂRIE-MODEL

Gheorghe Uncu din Criuleni este unul dintre puţinii fermieri care demonstrează că se poate face bani şi din căpşuni. Plantaţia lui este amplasată în apropiere de Criuleni, la circa 50 de kilometri de Chişinău. Căpşunăria arată mai degrabă ca una din reclamele occidentale: irigare prin picurare, peliculă semipermeabilă, sere şi frigidere etc.

„În anul 2004, împreună cu un partener din Olanda, am decis să înfiinţăm o plantaţie de căpşuni. Am început cu o suprafaţă mai mică, ca să ajungem acum la nouă hectare. În anul 2006 am cules prima roadă. Când am ieşit cu producţia pe piaţă, puţini credeau că acestea sunt căpşuni moldoveneşti", povesteşte proprietarul afacerii. Potrivit lui Uncu, în prezent căpşunile sunt livrate în ambalaj special în reţelele de supermarkete din Capitală şi doar puţine ajung în pieţele agricole.

„Nu a fost deloc uşor. Am testat cel puţin 24 de soiuri din toată lumea, ca să alegem patru soiuri - timpurii, medii şi târzii - , ce ne pot asigura, în condiţiile Moldovei, o recoltă bună. Or, nu toate soiurile de căpşuni sunt compatibile cu solurile noastre", afirmă Gheorghe Uncu. Despre profit, omul de afaceri nu se grăbeşte să vorbească

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 22 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 28 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°