Clujul va găzdui mâine, 1 octombrie, prima ediţie a programului cultural-educativ „Transylvania History Day”.
Evenimentul, inclus în programul de susţinere a candidaturii oraşului la titlul de “Capitală Culturală Europeană”, are un caracter cultural-educativ şi se va desfăşura în ziua deschiderii oficiale a anului universitar 2013-2014, creând pe una dintre cele mai vechi străzi ale cetăţii (M. Kogălniceanu) şi într-unul dintre cele mai bine conservate turnuri ale oraşului actual (Turnul Croitorilor) un ambient de epocă.
Potrivit lui Mihai Alexandrescu, directorul acestui proiect, „prin acest proiect ne propunem, ca timp de o zi, să readucem în cetatea noastră spiritul unor epoci istorice pe care odinioară le descopeream din cărţi. Într-o perioadă în care reenactmentul istoric a devenit o nouă formă de educaţie în Europa, începând să se dezvolte deopotrivă şi în România, ne dorim ca prin specialiştii noştri să oferim câteva momente de istorie vie, de viaţă cotidiană, de educaţie multiculturală şi plurilinguală prin care istoria antică şi medievală locală şi regională vor fi mai accesibile publicului.”
În realizarea acestui program s-au implicat şase trupe de reconstituire istorică: “Terra Dacica Aeterna”, Virtvs Antiqva”, “Ordinul Dragonului”, “Asociaţia Clujul Medieval”, “Ansamblul Passeggio” şi “Ansamblul Zestrea”.
Festivalul va aduce în atenţia clujenilor şi a vizitatorilor oraşului elementele vizuale, teatrale şi muzicale care au caracterizat spaţiul transilvănean. Evenimentul va debuta cu parada de prezentare a stemelor oraşelor medievale transilvane şi a stegurilor breselelor clujene. Vor urma demonstraţii de tehnică militară şi jocuri antice şi medievale, scene din viaţa social-economică a cetăţii, expoziţii de fotografie şi cărţi poştale, proiecţie 3D a unei fortificaţii dacice, momente de istorie locală şi regională.
Impactul acestui