Abordarile sociologice ale literaturii nu s-au bucurat la noi de o reputatie prea buna. Si asta nu de ieri, de azi, ci chiar de la inceputurile criticii noastre. De altfel, transand in favoarea sa disputa cu Gherea, Maiorescu parea sa fi orientat ireversibil critica romaneasca in directia "esteticului".
Drept e, apoi, ca tocmai regimul care a sustinut cel mai intens utilizarea perspectivei sociologice in literatura a fost, de fapt, cel care i-a dat acesteia lovitura de gratie. Urmarea a fost ca mefienta fata de marxism a dus, in critica ultimelor decenii, la o neincredere fata de sociologie in genere.
O reabilitare a acestei directii, insa de pe niste coordonate nemarxiste (de nu chiar antimarxiste), incearca Daniel Vighi in recentul sau "eseu monografic" pe care i-l consacra prozei lui Slavici*. Teza centrala a cartii, la care autorul ajunge cu ajutorul teoriilor lui Weber si ale lui Fukuyama, e formulata astfel: "Onoarea, ca aspiratie a lumii vechi, aristocratice, intra in competitie cu neistovita Negociere a Statusului, specifica lumii burgheze." Cu alte cuvinte, exista, pe de o parte, o societate care se dirijeaza dupa valorile "spirituale" si care acorda prioritate "Statusului mostenit", iar, pe de alta parte, o colectivitate care privilegiaza "Statusul dobandit" si, prin aceasta, valorile "materiale". Opozitia dintre Onoare si Onorariu este proiectata apoi istoric (prima fiind o reminiscenta traditionalist-romantica, cealalta - un indiciu al capitalismului modern) si geografic (Onoarea regatenilor vs. Onorariul banatenilor), pentru ca autorul cartii sa deduca de aici - cum el insusi scrie pe coperta a IV-a - "specificitatea prozei banatene", ilustrata prin opera lui Slavici (mai exact, intr-o parte a ei, adica prin Mara, Popa Tanda si Budulea Taichii).
Din pacate, desi polemizeaza frecvent cu marxismul, Daniel Vighi ajunge sa repete punc
