În urma cu câteva luni, analiştii prognozau un preţ al barilului de petrol de pånă la 200 de dolari. În prezent, se aşteaptă la 30-40 de dolari. Săptămåna trecută, barilul de petrol a coboråt sub 50 de dolari pentru un baril, preţ la care nu s-a mai tranzacţionat din luna mai 2005. Petrolul a pierdut, astfel, două treimi din valoarea din iulie a anului în curs, cånd s-a våndut şi cu 147 de dolari pe baril. Creşterea explozivă din prima parte a anu
În urma cu câteva luni, analiştii prognozau un preţ al barilului de petrol de pånă la 200 de dolari. În prezent, se aşteaptă la 30-40 de dolari.
Săptămåna trecută, barilul de petrol a coboråt sub 50 de dolari pentru un baril, preţ la care nu s-a mai tranzacţionat din luna mai 2005. Petrolul a pierdut, astfel, două treimi din valoarea din iulie a anului în curs, cånd s-a våndut şi cu 147 de dolari pe baril. Creşterea explozivă din prima parte a anului era o veste foarte proastă pentru toate statele fără rezerve de petrol, cu efecte semnificative în rata inflaţiei. Dar pilonii care au stat la baza scumpirii excesive au dispărut dintr-o dată. Consumul americanilor a scăzut, economia Chinei se apropie de recesiune, iar statele emergente şi-au redus subvenţiile la energie. Prăbuşirea preţului la petrol este, practic, o nouă dovadă a recesiunii către care se îndreaptă majoritatea economiilor. În condiţiile recesiunii din principalele zone economice, SUA, Japonia şi Europa, se prefigurează primul an de scădere a cererii globale de petrol din ultimii 25 de ani. Cerere care nu duce decåt la continuarea ieftinirii petrolului şi ajută la combaterea recesiunii. Pericolul care apare prin reducerea preţului este de deflaţie, o scădere bruscă a majorităţii produselor fiind la fel de nocivă ca şi o creştere. Pentru producătorii de petrol, ieftinirea este o veste cum nu se poate mai proastă. Multe proiecte de investiţii în