Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 10.000 de oameni la funeraliile lui Dolănescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 martie 2009 ·

„Nu l-am mai văzut din ’74”, spunea unul dintre fanii care s-au căţărat pe mormintele din Cimitirul Bellu pentru a-şi lua rămas-bun de la artist. Sursa: Vlad Stănescu

"L-ai văzut? L-ai văzut?”, se auzeau glasurile curioşilor care sau adunat, ieri, în curtea Cimitirului Bellu din Bucureşti, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe regretatul cântăreţ de muzică populară Ion Dolănescu. Bătrâni cu sacoşe, părinţi cu copii căţăraţi în spatele taţilor şi tineri îmbrăcaţi colorat, aproape 10.000 de suflete s-au adunat laolaltă în faţa Ateneului Român, la Biserica „Sfântul Gheorghe” şi apoi pe aleile Cimitirului Bellu pentru a-l aplauda pentru ultima oară pe cel care era supranumit „regele muzicii populare româneşti”. Pe aleea principală a Cimitirului Bellu se perindă zeci de oameni, este un du-te-vino continuu. Cei care au reuşit să se strecoare cu greu printre jandarmi, din cauza aglomeraţiei de la intrare, merg spre capelă, în faţa căreia preoţii ţin o slujbă.

Alţii se îndreaptă către ieşirea din cimitir, mulţumiţi că nu au aşteptat în zadar câteva ore bune pentru a-l vedea pentru ultima oară pe cântăreţ. Aleile înguste ale cimitirului, care duc către mormântul lui Ion Dolănescu, sunt înţesate de oameni. Femei şi bărbaţi cocoţaţi pe mormintele de pe marginea aleii principale, tineri care şi-au găsit un loc de invidiat pe acoperişul cavourilor înalte de câţiva metri sau chiar şi în copaci, toţi aşteaptă să apară cortegiul funerar.

Îmbulzeală pe Aleea Artiştilor

„Nu l-am mai văzut din ’74, dar am venit acum să îmi iau rămas-bun”, mărturisea un mare fan de-al lui Ion Dolănescu, în timp ce încerca să se urce pe un mormânt ca să vadă ce se întâmpla dincolo de marea de oameni din faţa lui. Lumea e pregătită cu aparate foto, camere de filmat, iar un bărbat se uită prin binoclu.

Câteva zeci de jandarmi încearcă să-i co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 50 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

OFICIAL Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, este urmărit penal în dosarul

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 11 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°