Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetăţile dacice trec la consiliile judeţene

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 30 aprilie 2010 ·

Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor trece anul acesta în administrarea consiliilor judeţene Hunedoara şi Alba. Cinci dintre cele şase cetăţi care alcătuiesc complexul antic dacic se află în Hunedoara, iar cetatea de la Căpâlna va trece în administrarea autorităților județene din Alba. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu

1 /.

Aflat într-o vizită în judeţul Hunedoara, ministrul culturii Kelemen Hunor a declarat astăzi că speră ca Sarmizegetusa Regia şi celelalte cetăţi dacice să treacă în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara cel mai târziu la începutul lunii august.

„Trebuie să modificăm prevederile legale referitoare la siturile arheologice pentru a putea face acest transfer al cetăţilor dacice. Am vizitat Sarmizegetusa Regia şi am constatat că, în ultimii 20 de ani, trebuia mult mai mult făcut pentru acest obiectiv. Aceste situri nu pot fi administrate eficient din Bucureşti, motiv pentru care de administrarea lor se va putea ocupa mai bine Consiliul Judeţean Hunedoara. Şi conducerea CJ Alba cred că nu va respinge ideea de a prelua în grijă cetatea Căpâlna”, a adăugat Kelemen Hunor.

Un singur stăpân

Ministrul s-a mai arătat iritat de faptul că şi acum, în incinta sacră a Capitalei dacice, se mai află discuri de beton şi alte construcţii realizate pe vremea comuniştilor, care nu au ce căuta acolo, adăugând că pentru înlăturarea acestora se vor lua măsuri imediate.

Mai ales în ultimul deceniu, cetăţile dacice au avut de suferit din cauza legislaţiei alambicate. Legislaţia de mediu (edificiile antice aflându-se pe teritoriul unui parc natural) se bate cap în cap cu legislaţia din domeniul patrimoniului. În total, specialiştii Ministerului Culturii şi cei ai Ministerului Mediului, împreună cu Prefectura Hunedoara trebuie să analizeze 63 de legi şi hotărâri de guvern pentru a face modificările legale necesare transferului dreptul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°