În anii aceia, hârtia ne anunța sec, dar cumva dătător de speranță: „Posibilitățile tehnice existente la acest moment nu ne permit onorarea cererii dvs. de instalare a unui post telefonic, dar vă asigurăm că solicitarea dvs rămâne în atenția noastră și odată cu extinderea rețelei de telefonie, aceasta va fi soluționată în mod prioritar“.
Răspunsul de la Telefoane ne descuraja de fiecare dată. Iscălitura directorului Corneliu Pădurariu parafa implacabil destinul nostru de comunicare, de legătură cu modernitatea. Era în acele momente, pentru noi, cel mai important personaj cu putință. Cine o fi, cum arăta, era om ca și noi, cu slăbiciuni și suferințe? Mă îndoiam puternic.
După câțiva ani, cu o pilă foarte aplicată, am reușit să ne instalăm telefonul. Singur pe linie, fără cuplaj! Eram în sfârșit în rândul lumii. Dar luxul mult-râvnit a devenit cu timpul dispensabil și în curând indezirabil, din cauza abonamentului ce se tot scumpea, o dată cu viața.
Recent am căutat șomerul de lux al Constanței, cel care primea un ajutor lunar de 5316 de lei. Cine o fi, cum arăta, era om ca și noi, cu slăbiciuni și suferințe? Muream de curiozitate. Era El, Dumnezeul telefoanelor. L-am văzut și eu acasă, în vila lui cu telefon Romtelecom. Jenat în situația asumată de șomer, dar mândru că a cotizat la stat destul ca să-și asigure pâinea albă pentru zilele negre. Omul se bucura în tihnă de șomajul exorbitant, dar a mărturisit că este nerăbdător să se întoarcă în câmpul muncii, să revină în prima linie. Nu a vrut să spună când, și cum, și unde.
Probabil că așteaptă și el un telefon important.
