Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guttmann, noul preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Transilvania

Publicat in Adevarul, vineri 7 mai 2010 ·

Fostul arhitect şef al Sibiului, Szabolcs Guttmann, a devenit vineri seara noul preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Transilvania. El va conduce pe cei peste 500 de arhitecţi din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Alba. Contracandidaţii lui au fost arhitecţii Eugen Pănescu şi Ştefan Marina. Guttmann a obţinut 85 de voturi, Pănescu - 54 şi Marina - 20.

Arhitectul-şef al Sibiului, Szabolcs Guttmann, s-a născut la Cluj, în urmă cu 49 de ani, dintr-o familie de muzicieni. El a devenit arhitect-şef la Sibiu în 2001. Ca primă măsură, Guttmann a înfiinţat, în cadrul Primăriei, „Biroul de Planificare şi Urmărire Oraş Istoric şi Monumente”. Guttmann a fost şef peste arhitectura Sibiului, când oraşul a devenit Capitală culturală Europeană, ocazie cu care s-a amenajat o mare parte din zona centrală, care are una dintre cele mai frumoase pietonale din România. Când a venit la Cluj, era în cărţi pentru postul de arhitec-şef. Guttman are un proiect de schimbare la faţă a zonei Teatrului Maghiar.

În raportul celor patru ani de mandat, Şerban Ţigănaş, fostul preşedinte al OAR Transilvania a atras atenţia asupra problemelor de criză cu care se confruntă breasla arhitecţilor, aflată într-o creştere numerică fără precedent. Dacă în anul 2008, membrii OAR Transilvania au contabilizat peste 6500 de proiecte de arhitectură, iar în anul 2009 peste 3600 de proiecte, în acest an au fost înregistrate doar puţin peste 480 de proiecte.

Citiţi mâine în Adevărul de Seară primul interviu acordat presei de către noul arhitect şef al OAR Transilvania. Guttmann doreşte întărirea breslei arhitecţilor, refacerea centrului istoric al oraşului, extinderea zonei pietonale din centru, o nouă dezbatere pentru realizarea noului plan urbanistic general şi crearea unei infrastructuri a instituţiilor culturale, în perspectiva candidaturii Clujului pentru obţine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 43 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 14 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 32 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 25 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°