Deputatul democrat Vasile Botnari va fi noul Ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, înlocuindu-l pe liberalul Anatol Şalaru
Vasile Botnari s-a născut la 22 iulie 1975, este deputat pe listele Partidului Democrat şi de profesie economist. Din 2003 şi până în 2005 a fost reprezentantul companiei aviatice italiene "Club Air" în Republica Moldova, după care a lucrat ca manager la compania Nobil Air, controlată de Vlad Plahotniuc.
În anii 2008-2009 a ocupat funcţia de director general al companiei "Air Moldova". În anii 2009-2011 a făcut parte din Consiliul de Administraţie al băncii Victoriabank, care de asemenea era controlată de Vlad Plahotniuc.
Din noiembrie 2010 este deputat în parlamentul Republicii Moldova.
Vasile Botnari, este şi naşul Danielei Guma şi a lui Anatolie Moruz, fiica şi respectiv ginerele deputatului PD Valeriu Guma
Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2012, Vasile Botnari a avut anul trecut un venit de 337.000 de lei sub formă de salariu de deputat şi dividende. Este proprietarul companiei A&M Service şi deţine două conturi bancare, unul în valoare de trei milioane de lei şi altul de circa 41.000 de dolari. Anul trecut şi-a cumpărat un automobil nou de model Skoda, pentru care a plătit 347.530 de lei