UPDATE 2: "La Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca există chiar şi o Facultate în limba maghiară. Practic, ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş a fost o incapacitate a colegilor români şi maghiari de a ajunge la un compromis în ceea ce priveşte Carta universităţii, desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de rector şi membrii Senatului", a spus Baba, conform Mediafax.
El a arătat că noua structură din cadrul UMF va începe să funcţioneze din toamna acestui an, după încheierea procedurilor administrative.
"Este un proces care va dura două-trei luni, dar practic Facultatea va începe să existe din momentul publicării hotărârii de guvern în Monitorul Oficial. Facultăţile nu se acreditează, ci programele de studiu. Acolo unde ARACIS constată că nu se îndeplinesc standardele de calitate, se aplică Legea educaţiei şi Legea asigurării calităţii în învăţământul superior, orice program care nu îndeplineşte standardele intră în lichidare", a spus ministrul de resort.
Acesta a precizat totodată că Guvernul a discutat şi posibilitatea înfiinţării în această universitate a unei linii de predare în limba germană, dar că acest proiect este unul pe termen lung.
Potrivit actului normativ adoptat, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş derulează procedurile pentru organizarea alegerilor, precum şi cele pentru organizarea concursurilor în vederea ocupării posturilor necesare pentru coordonarea administrativă a Facultăţii noi create.
De asemenea, conform hotărârii, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Super (ARACIS) va stabili numărul maxim de studenţi care vor putea fi şcolarizaţi în cadrul programelor de studii din Facultatea de Medicină şi Farmacie.
Ministrul Educaţiei a mai susţinut că nu vor fi alocate fonduri suplimentare pentru funcţionarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie, având în vedere că finanţ