Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Au încălcat linia roşie, au folosit arme chimice”. Anunţul făcut de Casa Albă

Publicat in Gandul, vineri 14 iunie 2013 ·

"Echipele de informaţii estimează că între 100 şi 150 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza folosirii armelor de atac chimice. Cu toate acestea, datele cu privire la numărul de morţi sunt probabil incomplete", a declarat Ben Rhodes, adjunctul consilierului naţional pe probleme de comunicaţii strategice.

Se schimbă „ecuaţia” pentru Obama

Potrivit unui raport ONU, cel puţin 93.000 de persoane au fost ucise în Siria de la începerea conflictului, acum mai bine de doi ani, citează BBC News.

Bilanţul reprezintă o creştere şocantă faţă de numărul înaintat de ONU în ianuarie, respectiv 30.000 de morţi.

Conflictul a devenit mult mai violent în ultimul an, media lunară a morţilor din iulie 2012 şi până în iunie 2013 fiind de 5.000. 80% dintre cei ucişi în ultimii doi ani au fost bărbaţi, însă datele ONU indică şi că minimum 1.700 de copii sub 10 ani au fost omorâţi în confruntările dintre forţele pro- şi cele anti-guvernamentale din Siria.

Situaţia este şi mai gravă cu cât reprezentanţii Naţiunilor Unite cred că există un număr mare de morţi nedeclarate.

Mai mult, există dovezi de cazuri de copii torturaţi şi, ulterior, executaţi, de bebeluşi ucişi ori familii întregi masacrate, a precizat Navi Pillay, comisar ONU pentru Drepturile Omului, într-o declaraţie preluată de BBC News.

Într-un alt raport recent, Naţiunile Unite invocau dovezi care indicau că atât rebelii, cât şi forţele lui Bashar al-Assad au folosit arme chimice de cel puţin patru ori în lunile martie şi aprilie.

"Echipele de informaţii estimează că între 100 şi 150 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza folosirii armelor de atac chimice. Cu toate acestea, datele cu privire la numărul de morţi sunt probabil incomplete", a declarat Ben Rhodes, adjunctul consilierului naţional pe probleme de comunicaţii strategice.

Se schimbă „ecuaţia” pentru Obama @N_

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°