Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festival de cartier cu bere şi mititei VIDEO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 mai 2010 ·

Mii de ieşeni au venit cu mic cu mare la Sărbătoarea Berii, care este în plină desfăşurare pe malul Bahluiului Grătarele încinse şi terasele în aer liber i-au atras ca un magnet pe locuitorii din Dacia şi Dallas, care au petrecut pentru prima oară fără manele.

Mii de ieşeni s-au distrat aseară pe malul Bahluiului, unde Festivalul Berii este în plină desfăşurare. Norii de fum emanaţi de grătare nu i-au împiedicat pe petrecăreţi să stea la o bere cu prietenii la una din terasele care se întind pe sute de metri, din cartierul Mircea cel Bătrân până în Dacia. „Îmi place, este bine organizat anul acesta. Este aproape şi de casă şi sunt şi multe terase“, a spus Ionuţ Stanciu, de 21 de ani, care-şi îndemna prietenii să vină la petrecerea în aer liber.

Manelele, în afara festivalului

Oferta de la Festivalul Berii este variată: în afară de grătarele încinse, ieşenii mai pot merge la carusel, se pot întrece cu maşinuţele electrice, se pot plimba cu poneiul sau pot cumpăra suveniruri. „Noi am fost şi am făcut poze la Caravana lui Acsinte, iar pe copii i-am scos la plimbare şi le-am luat vată dulce şi porumb fiert“, a afirmat Ioana Melinte, o ieşeancă de 30 de ani.

De altfel, foarte mulţi dintre cei prezenţi aseară la festival erau locuitori din cartierele Dacia, Alexandru cel Bun, Mircea şi mai ales din Dallas. O noutate a ediţiei din acest an a festivalului a reprezantat-o lipsa manenelor, care au fost înlocuite cu melodii lăutăreşti şi muzică tehno şi disco. Totuşi, ieşenii care nu s-au putut distra fără o manea, au scos în faţa blocurilor unde locuiesc boxele din care se auzeau la maximum melodiile unduitoare.

Locatarii nu gustă distracţia

Zgomotul şi mai ales fumul înecăcios care a pus stăpânire pe întreaga zonă, unde se desfăşoară festivalul nu este deloc pe placul locatarilor mai în vârstă, car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum o ora
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 2 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

Economia zonei euro și rata de ocupare au crescut cu 0,3% în primul trimestru al anului

Adevarul acum 11 ore
Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce sugerează că în zona euro a început relansarea economică după şase trimestre consecutive de stagnare sau creştere negativă, transmit

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 4 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 7 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 5 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Timisoara
acum

joi

8°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°