Acum o suta de ani, intr-o duminica, pe la ora 10 dimineata (era 11 februarie 1907), intr-un sat din nordul Moldovei, mai precis din judetul Botosani, s-a intamplat o tulburare nemaiauzita si nemaivazuta in Europa. O rascoala taraneasca.
O rascoala inseamna o izbucnire de violenta fara tinta, fara program, fara sorti de izbanda. O pierdere colectiva a cumpatului, o intunecare in fata ochilor, o descarcare de violenta ce numai prin violenta poate fi stinsa. Ceea ce s-a si intamplat. Izvoarele istorice nu pomenesc nici de framantari anterioare, nici de lideri, nici de documente care sa fi permis fie satisfacerea unor revendicari, fie luarea unor masuri de reforma. Ne spun doar ca era o obisnuita zi de targ duminical, unde, pe langa trocul sau vanzarea ori cumpararea obisnuita se mai faceau si invoieli privind lucrul pe mosiile administrate de arendasi. Aceste invoieli priveau conditiile de munca, plata si starea datoriilor. Datoriile erau mari, ale taranilor catre arendasi, plata devenea din ce in ce mai mica incat datoriile nu puteau fi stinse, iar conditiile din ce in ce mai grele, incat ziua de munca revenea la intelesul primar al cuvantului slav (truda - n.r.), devenind zi de chin. Sa spunem ca asta era situatia in relatiile agricole din Romania anului 1907. Ca la fel fusese si cu un an mai devreme.
Sa spunem ca la Flamanzi era o situatie tensionata care ar fi putut degenera intr-o izbucnire de violenta cam cum s-a intamplat la "Semanatoarea" acum doi-trei ani, unde patronul a fost scos pe fereastra, ori ca la Tepro Iasi unde, dupa un sir de hartuiri, un lider sindical a fost asasinat. La Flamanzi tulburarile au inceput pe la ora 11, adica bataile si distrugerile, pusul focului si datul cu toporul in cap, iar fortele de ordine au aparut la fata locului abia dupa sapte ore. La Flamanzi totul devenise caduc, furia se stinsese prin combustie si u
