Cand tara arde, babele se piaptana, spune o vorba din batrani, iar edilii din Valea Jiului se pare ca, involuntar, si-au adus aminte de proverbul romanesc. Cu strazile laturalnice neasfaltate, cu zone intregi unde canalizarea ramane doar un vis frumos, reprezentantii primariilor s-au apucat sa infrumuseteze parcurile cu minunate si inutile chioscuri de lemn, denumite pompos "filigorii". Constructii scumpe, unde populatia saracita isi poate trece in revista lipsurile si se poate intreba, retoric, de ce chelului ii lipseste doar tichia de margaritar.
O moda printre administratiile locale din Valea Jiului a devenit construirea, in parcuri, a unor chioscuri din lemn, denumite filigorii, unde ar trebui sa se adaposteasca de canicula cei ce vin sa se recreeze. Sumele alocate de autoritati sunt de-a dreptul exorbitante, pentru niste constructii a caror necesitate lasa loc la indoieli. Autoritatile locale sustin ca aici oamenii se pot relaxa, dar, impovarati de griji, localnicii trec nepasatori pe langa ele. Probleme mult mai stringente ii apasa, iar starea proasta a infrastructurii le da batai de cap in drumul catre casa. Edilii se mandresc, insa, cu filigoriile lor, pentru care au alocat, din bugetele si asa sarace, sume care frizeaza bunul simt. La Petrila, pentru 5 astfel de constructii s-au alocat cateva sute de milioane de lei vechi. De fapt, pentru constructia unui astfel de chiosc, administratia locala a alocat circa 9.000 de lei, desi exista voci care spun ca afacerea facea cel mult 2.000 de lei. Edilii trebuie sa raspunda acum la intrebarile Curtii de Conturi, deloc impresionata de frumusetea filigoriilor. Un consilier local a reclamat deja acest aspect la organele competente, care au demarat o ancheta. Dar, in timp ce reprezentantii administratiei publice locale din Petrila explica utilitatea acestor constructii, "microbul" filigoriilor a ajuns la Lupeni, und