Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final de drum pentru "Generaţia de Aur" fără aur a handbalului românesc?

Publicat in Adevarul, vineri 14 decembrie 2012 ·

Locul 10 la Europenele din Serbia poate fi sfârşitul la echipa naţională a unor jucătoare consacrate. Ungureanu, Tolnai, Nechita, Curea, Stanca sau Brădeanu, toate se apropie sau au sărit bine de 30 de ani, au avut de-a lungul carierei rezultate la echipa de club, dar n-au reuşit să joace decât o finală cu România şi să obţină două medalii, argint la CM 2005 şi bronz la CE 2010.

Dacă la fotbal am avut o Generaţie de Aur care a avut ca vârf de performanţă locul 5 la un Campionat Mondial (1994), handbalul feminin calcă apăsat pe aceste urme. Crescută pe nucleul generaţiei care a dominat handbalul la nivel de tineret în a doua parte a anilor ’90, cu două titluri mondiale (1995, 1999) şi o medalie de bronz (1997), echipa României din anii 2000 n-a reuşit niciodată să confirme la acelaşi nivel şi la seniori.

Câştigătoare de Liga Campionilor la echipele de club

Doar două medalii (argint CM 2005 şi bronz CE 2010) şi o singură finală au jucat tricolorele cu naţionala României, deşi la nivel de club au câştigat pe bandă rulantă Ligi ale Campionilor, sau, cazul fetelor de la Oltchim, au fost mereu în fazele superioare ale acestei competiţii.

Românce câştigătoare ale Ligii Campionilor după 2000

Jucătoare Trofee An (Echipă de club)

Cristina Vărzaru3 2006, 2009, 2010 (Viborg, Danemarca)

Luminiţa Huţupan3 2001, 2002 (Kometal, Macedonia), 2003 (Krim Ljubliana, Slovenia)

Carmen Amariei 2 2005, 2007 (Slagelse, Danemarca)

Tadici anunţă reconstrucţia

După ce, treptat, mai multe vârfuri ale acestei generaţii s-au retras din handbal sau de la naţională, cum ar fi Steluţa Luca, Luminiţa Huţupan, Carmen Amariei sau Cristina Vărzaru, acum se pare că a venit rândul şi altor jucătoare să spună adio primei reprezentative, selecţionerul Gheorghe Tadici anunţând un proces amplu de reconstrucţie.

Am avut una dintre cele mai ridicat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°