Ziua de maine ne-a fost prezentata ca un echivalent al afisarii rezultatelor la examene de admitere in liceu sau facultate. Spre deosebire de alte momente de evaluare din partea Uniunii Europene, maine chiar avem sansa sa primim un verdict, nu o amanare. Dupa ce am alergat ca nebunii dupa rotile ei, limuzina UE chiar ar putea sa se opreasca si sa ne bage in seama.
Verdictele periodice ale organizatiilor internationale au constituit zilele marcate cu rosu - sau negru - in calendarul politic al Romaniei ultimilor ani.
Atat de mare ne-a fost dorinta de a fi bagati in seama si mangaiati pe crestet, incat viata politica a Romaniei se invartea in jurul rapoartelor de tara ale UE, ale acordurilor cu Fondul Monetar International, ale evaluarilor din partea NATO sau ale altor blagosloviri venite de la institutii internationale.
In panoplia forurilor pe langa care s-a tot gudurat Romania, UE si Comisia sa din Bruxelles reprezinta insa autoritatea suprema.
In alte cazuri, umbra unei laude a fost trambitata ca o victorie nationala in timp ce mustrarile turnau tone de cenusa pe capul colectiv din Victoria sau Cotroceni. Maine insa Romania are o sansa mai reala ca niciodata sa primeasca un verdict pozitiv definitiv sau mult mai putin provizoriu ca in alte dati.
Problema este ca Romania nu are decat exercitiul esecului sau al victoriilor goale - nu al succesului, fie el si partial. Ce ne facem daca Olli Rehn chiar ne invita la bal pe 1 ianuarie 2007? Spre deosebire de cainele care fuge dupa masini, Romania stie ce sa faca atunci cand cea mai scumpa dintre ele ne observa si franeaza?
Raspunsul scurt este nu, si nici nu prea ne pasa. L-am aflat din aceeasi conversatie cu un membru al parlamentului pe care am mai mentionat-o intr-un editorial anterior. In contextul lipsei de viziune a clasei politice discutata deja
