S-a creat o situaţie fără precedent. Profitând de ambiguităţi ale unor acte normative, Agenţia Naţională de Integritate îi investighează, în ritm susţinut, pe primarii, pe consilierii şi pe preşedinţii de Consilii Judeţene din întreaga ţară. Sub motiv că aceştia se fac vinovaţi pentru că fac parte din Consilii de Administraţie ale unor regii de utilitate publică. Deja mulţi dintre aceştia au fost declaraţi incompatibili. Urmează ca aproape toţi să ajungă în această situaţie. Mă refer la mii de primari şi la mii de consilieri. Ce e de făcut?
Conform legii, primarii, consilierii şi preşedinţii de Consilii Judeţene găsiţi incompatibili de ANI trebuie să-şi părăsească funcţiile. Iar partea interesantă e că cei mai mulţi dintre aceştia fie au fost declaraţi incompatibili, fie sunt cercetaţi, fie urmează să fie cercetaţi. Mai devreme sau mai târziu, în acest ritm, ANI va deveni cel mai important jucător politic de pe piaţă, întrucât ar putea declanşa pretutindeni, în mod indirect, alegeri locale anticipate. Ce au făcut rău aceşti aleşi ai poporului? Există cu adevărat mii de infractori în aceste funcţii publice? Cum va fi taxată România în momentul în care va deveni public, pe plan internaţional, faptul că o instituţie cum e ANI, despre care reprezentanţi ai Uniunii Europene au făcut referiri elogioase, a constatat că aproape tot ceea ce au ales prin vot democratic românii este certat cu legea? Nu cumva adevărul e altul? Nu cumva există anomalii care trebuie corectate cât nu este încă prea târziu?
Pentru ce sunt puşi la zid, unul după altul, cei aleşi de cetăţeni în primavara anului precedent? Pentru că fac parte din Consiliile de Administraţie ale unor societăţi comerciale care, în realitate, sunt regii de canal, apă etc., aparţinând în totalitate administraţiilor locale şi care, fără excepţie, sunt de utilitate publică. Adică indispensabile pentru cetăţen