După 18 etape scurse din Liga I, statistica o dă pe Dinamo echipa cu cei mai eficienţi jucători ai campionatului. La opt puncte de lider, Steaua nu are niciun om în topul eficienţei. O altă ocupantă a podiumului, Rapidul lui Lucescu jr., este cea mai agresivă formaţie din Liga I!
Chiar dacă la startul sezonului nu i se acorda credit în lupta pentru titlul de campioană, Dinamo a contrazis aşteptările chibiţilor şi a terminat în frunte prima jumătate a campionatului. Fără achiziţii cu nume, lipsit şi de aportul lui Torje plecat în vară la Udinese, Ciobotariu a avut însă parte de linişte şi a reuşit să formeze în timp o trupă omogenă, strângând vestiarul în jurul "veteranilor" Dănciulescu, Marius Niculae şi Cătălin Munteanu. De aici şi "premiile" turului de campionat pentru "câini".
Old school Dinamo
Cei trei sunt jucătorii prin care roş-albii au acaparat statistica eficienţei în Liga I. Cu 22 de reuşite, cuplul Niculae - Dănciulescu este cel mai prolific din ţară, cei doi atacanţi dinamovişti fiind pe podiumul golgheterilor după jumătate de sezon (Niculae e lider cu 14 goluri, Danciugol pe locul trei, cu opt reuşite). Mai mult, Dinamo îl are în lot şi pe cel mai bun pasator din Liga I, Cătălin Munteanu, cu nouă pase de gol! Dintre rivalele din capitală, doar Steaua mai are un jucător în topul celor mai buni pasatori, Brandan, cu 4 asisst-uri. Altfel, conform ierarhiei celor mai eficienţi fotbalişti din campionat, CFR Cluj şi Vaslui ar fi cele mai îndreptăţite contracandidate ale "câinilor" la fotoliul de lider. Wesley (13 goluri), al doilea în topul golgheterilor, şi Adailton, cu şase pase de gol sunt speranţele lui Porumboiu. CFR-ul lui Jorge Costa se bazează şi ea pe două guri de tun: Weldon cu şapte goluri şi Sougou cu şapte pase de gol.
Niciun stelist în topul eficienţei
Deşi pe hârtie pare una dintre cele mai ofensive