Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoricul marxist Eric Hobsbawm A MURIT la vârsta de 95 de ani

Publicat in Romania Libera, luni 1 octombrie 2012 ·

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum "The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991", a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui, citată de AFP, potrivit Mediafax.

"A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii", a precizat Julia Hobsbawm.

Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean Alexandria, Eric Hobsbawm a locuit la Viena în perioada interbelică, mutându-se apoi la Berlin în 1931 şi ulterior la Londra, la doi ani de la venirea la putere a naziştilor.

După ce a studiat istoria la Cambridge, a început să predea în 1947 la Birkbeck College din Londra. A predat şi la Universitatea Stanford şi a lucrat la Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite, colaborând însă şi cu universităţi de prestigiu din Franţa şi Mexic.

Opera cea mai cunoscută a acestui istoric de reputaţie mondială, a cărui viaţă a fost marcată de angajamentul său la teoriile marxiste, este volumul "The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991", publicat în 1994.

Această lucrare, consacrată secolului al XX-lea, a fost recompensată cu numeroase premii internaţionale şi a fost tradusă în 40 de limbi, inclusiv în ebraică, arabă şi mandarină.

Distins specialist în istoria secolului al XIX-lea, Eric Hobsbawm şi-a câştigat notorietatea mondială în special datorită trilogiei consacrate "lungului secol al XIX-lea" (de la Revoluţia franceză la Primul Război Mondial; formula şi conceptul de "secol lung", folosite frecvent în zilele noastre în discursul istoric de pe toate meridianele, au fost introduse de Hobsbawm prin această trilogie).

Trilogia include volumele "The Age of Revolution: Europe 1789-1848", "The Age of Capital: 1848-1875" şi "The Age of Empire: 1875-1914".

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum "The Age of Extremes:

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului

News.ro acum 28 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, s-a ameliorat, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Christian Sabbagh se retrage din televiziune! Motivul pentru care pleacă de la pupitrul știrilor Kanal D

Cancan acum o ora
După o lungă perioadă de activitate în lumea televiziunii, Christian Sabbagh a luat o decizie radicală. Vineri seară (10 mai), celebrul jurnalist a anunțat că se va retrage temporar din lumina reflectoarelor. Iată care este motivul! Prin intermediul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°