Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut - Mihai RĂCĂŞAN

Publicat in Romania Literara, vineri 24 august 2007 ·

Îmi rămâneţi dator o scrisoare de câteva rânduri, sau câte veţi dori dumneavoastră, stimate Mihai Răcăşan. Deocamdată ştiu că sunteţi din Bucureşti, presupun, după nume, că sunteţi un ardelean strămutat. Şi mai ştiu cu precizie că-mi sună deplin muzica şi eleganţa cultivată a versurilor, experienţa care se simte în toţi porii textelor, bucurând cu gust şi culoare mintea şi inima, nici un cuvânt nu-mi displace, nimic nu se află în plus ori în minus în prezenţa veghei poetului. Ştiţi probabil de multă vreme să vâsliţi fără greş în absenţa punctuaţiei şi majusculei. E semn de nobleţe şi de promisiune aleasă transparenţa substanţei, metafora şi mărturisirea într-un relief ales al cuvintelor ce dăruiesc şi luminează în ecoul lor frumuseţe. Pentru cititorii noştri, chipul şi câteva date, după acest debut, aici, se cer dezvăluite, ca să se ştie şi să fie aşteptat cu prietenie de-aici înainte. (C. BUZEA)

seară de seară

speriat printre arbuştii cu frunze

de nichel

dă-mi ascultare

s-ar putea să afli unde

pândeşte sfetnicul cruciat

în rătăcirea lui prin

slava făpturii

vântul suflă spre miazăzi

ce a fost înainte pe pajiştea

cu imnuri de fier

ca un sumerian

tu stai seară de seară

de vorbă despre săgeţile

cu care ţinteam în deşerturi

figura spiritului rătăcitor

de dincolo vine gerul cu fluturi

ca o lamă de stilet

s-a împrăştiat pâcla

din ferestre

triunghiul suspină

în ceruri

acest om a fost strălucitor

de blând oasele

i-au devenit adăpost

m-am retras

în luciul amiezii un sentiment

tandru se cuibăreşte printre

exerciţiile dinlăuntru

trebuie să te hotărăşti

aşa cum este

deg

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 3 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°