Îmi rămâneţi dator o scrisoare de câteva rânduri, sau câte veţi dori dumneavoastră, stimate Mihai Răcăşan. Deocamdată ştiu că sunteţi din Bucureşti, presupun, după nume, că sunteţi un ardelean strămutat. Şi mai ştiu cu precizie că-mi sună deplin muzica şi eleganţa cultivată a versurilor, experienţa care se simte în toţi porii textelor, bucurând cu gust şi culoare mintea şi inima, nici un cuvânt nu-mi displace, nimic nu se află în plus ori în minus în prezenţa veghei poetului. Ştiţi probabil de multă vreme să vâsliţi fără greş în absenţa punctuaţiei şi majusculei. E semn de nobleţe şi de promisiune aleasă transparenţa substanţei, metafora şi mărturisirea într-un relief ales al cuvintelor ce dăruiesc şi luminează în ecoul lor frumuseţe. Pentru cititorii noştri, chipul şi câteva date, după acest debut, aici, se cer dezvăluite, ca să se ştie şi să fie aşteptat cu prietenie de-aici înainte. (C. BUZEA)

seară de seară

speriat printre arbuştii cu frunze

de nichel

dă-mi ascultare

s-ar putea să afli unde

pândeşte sfetnicul cruciat

în rătăcirea lui prin

slava făpturii

vântul suflă spre miazăzi

ce a fost înainte pe pajiştea

cu imnuri de fier

ca un sumerian

tu stai seară de seară

de vorbă despre săgeţile

cu care ţinteam în deşerturi

figura spiritului rătăcitor

de dincolo vine gerul cu fluturi

ca o lamă de stilet

s-a împrăştiat pâcla

din ferestre

triunghiul suspină

în ceruri

acest om a fost strălucitor

de blând oasele

i-au devenit adăpost

m-am retras

în luciul amiezii un sentiment

tandru se cuibăreşte printre

exerciţiile dinlăuntru

trebuie să te hotărăşti

aşa cum este

deg