Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lapsusul lui Funeriu

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Pentru a doua oară, Daniel Funeriu a vorbit numai despre educaţie şi cercetare, omiţînd să pomenească sportul

Ieri a fost ziua în care s-a dezbătut bugetul pe 2010 pentru educaţie, cercetare, tineret şi sport în comisiile parlamentare de specialitate. Ministrul Daniel Funeriu s-a arătat optimist în ceea ce priveşte educaţia şi cercetarea, domenii ce vor avea un buget mai mare decît cel din 2009. A vorbit despre "derularea în bune condiţii a actului educaţional" şi despre "laserul de la Măgurele".

Aproape de final, Funeriu a fost atenţionat de către preşedintele comisiei, Cristian Dumitrescu, că este şi ministru tineretului şi sportului şi că nu a făcut nici o referire în legătură cu aceste domenii. "Aici vor mai fi eforturi de făcut", a spus imediat Funeriu, mărturisind că a fost surprins, din păcate nu într-un mod pozitiv, "de lipsa de sprijin pe care o are componenta de sport pentru persoane cu handicap", cerînd în acest sens ajutor parlamentarilor.

A fost a doua oară cînd proaspătul ministru a omis sportul. Anul trecut, pe 23 decembrie, cînd a anunţat că a primit primele informaţii despre bugetul pe 2010, s-a referit doar la educaţie şi cercetare, spunînd că despre sport nu ştie nimic.

Federaţii jumulite

Între timp s-a aflat că bugetul prevăzut pentru tineret şi sport în acest an este cu 23% mai mic decît cel din 2009. 390 de milioane de lei, faţă de 490 milioane de lei. "La toate capitolele se regăsesc sumele solicitate de fosta conducere a ministerului, care sînt aproape identice cu cele de anul trecut. Cu o singură excepţie. Federaţiile sportive vor avea un buget înjumătăţit", a mărturisit un angajat MTS. Dacă în 2009 suma alocată celor 62 de federaţii a fost de 95 de milioane de lei, în 2010 acestea vor primi doar 49,3 milioane lei!

COSR mai negociază

În cei 390 de milioane de lei repartizaţ

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 45 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 46 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°