Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neymar va plăti Realului 100 de milioane de euro dacă nu vine la iarnă!

Publicat in Adevarul, joi 4 august 2011 ·

Atacantul lui Santos şi-a dat cuvântul madrilenilor că imediat după Campionatul Mondial al Cluburilor va ateriza la Madrid, în decembrie. În plus, a semnat un precontract care prevede că, dacă nu va face întocmai, va trebui să achite penalizări uriaşe lui Real Madrid.

Neymar s-a hotărât. Vrea să joace la Real Madrid. Brazilianul a semnat chiar şi un precontract cu formaţia lui Florentino Perez. Dorinţa sa este atât de mare încât în acest acord este inclusă chiar şi o penalizare prin care, dacă fotbalistul lui Santos se va răzgândi, va trebui să achite clubului madrilen nici mai mult nici mai puţin decât 100 de milioane de euro!

"Cei de aici mă presează, dar voi veni, nu am nicio îndoială!", acestea au fost cuvintele pe care Neymar le-a transmis şefilor lui Real Madrid ieri, scrie cotidianul El Mundo. Această hotărâre a atacantului îi linişteşte pe cei de la clubul galactic. Aceştia ştiu acum, cu siguranţă, că pe 19 decembrie, imediat după Campionatul Mondial al Cluburilor, Neymar va îmbrăca tricoul lui Real.

Acesta este motivul pentru care Mourinho nu mai transferă alt atacant

Madrilenii s-au mişcat rapid în momentul în care preşedintele lui Santos, Luis Oliveira, a deschis negocierile cu cluburile interesate de serviciile noului star brazilian. Când Barcelona, Chelsea, Manchester City şi Anzhi (echipa la care joacă Roberto Carlos), au venit să trateze cu fotbalistul, acesta deja semnase pre-acordul cu Real Madrid.

Atât de multă încredere are Jose Mourinho în cuvântul lui Neymar că nici măcar nu mai are intenţia de a transfera un alt atacant pentru primele luni de competiţie. Cu Cristiano Ronaldo, Higuain şi un Benzema în formă maximă, va rezista până la sosirea starului brazilian.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 31 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 19 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 15 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 3 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°