Managerul general al Universităţii Craiova susţine că ultimele trei înfrângeri înregistrate de olteni pe propriul teren arată că jocul echipei mai are multe lacune. Victor Piţurcă admite că Ştiinţa se poate bate la titlu, dar că există şi posibilitatea ca echipa să intre în lupta pentru evitarea retrogradării.
La Universitatea Craiova, lucrurile nu stau aşa cum şi-ar fi dorit Victor Piţurcă. Deşi fostul selecţioner spune că este mulţumit de jocul elevilor săi, rezultatele sunt cele care contează, iar acestea le sunt defavorabile oltenilor.
Cu doar nouă puncte luate acasă, Craiova este cea mai slabă echipă din Liga I, la acest capitol. „Jocul nostru n-a dezamăgit, chiar am «sufocat» adversarul, dar, din păcate, acest aspect nu s-a concretizat şi pe tabela de marcaj. Chiar dacă am adus multe puncte din deplasare, acasă am pierdut foarte multe meciuri, ceea ce denotă că nu suntem o echipă puternică. O echipă puternică îşi câştigă, în primul rând, meciurile de acasă", s-a confesat jurnaliştilor Victor Piţurcă.
„Satana" pune rezultatele oscilante ale elevilor săi pe seama mentalităţii jucătorilor, a educaţiei lor fotbalistice şi spune că se aştepta la mai mult de la unii dintre elevii săi. Iar cei care nu-l vor mulţumi în aceste ultime etape vor părăsi echipa în iarnă. „Putem să ne batem şi pentru campionat, la fel cum spun că ne-am putea bate şi pentru evitarea retrogradării. Depinde de ce se va întâmpla în aceste trei etape, precum şi în iarnă. Dar eu vreau altceva de la jocul Craiovei, vreau să dominăm adversarul, asta e filosofia mea", a mai spus Piţurcă, pentru care ghinionul nu este o scuză. Piţurcă n-a putut trece cu vederea decizia Comisiei de Disciplină, care l-a suspendat patru etape pentru jignirile aduse lui Marian Iancu la un post TV.
Tehnicianul crede că LPF ar trebui să se autosesiseze din timp pentru ca astfel de cazuri să nu ia amp