Zilele trecute o prietenă mi-a spus: ”te rog, scrie ceva despre linişte, despre pace”. Iar o altă cunoştinţă – la mică distanţă de cealaltă – s-a plâns că există în viaţa ei cineva care o nelinişteşte. Un om agitat, care vorbeşte peste măsură de mult, are multe, prea multe treburi de făcut, un om continuu ocupat cu ceva îi transmite nelinişte şi agitaţie celuilalt. În mod asemănător, o conştiinţă colectivă agitată, neliniştită, agresivă, preocupată de criză, de luptele politice, de acţiunile unora sau altora dintre actorii sociali ( cum se întîmplă la noi acum) transmite nelinişte peste tot. Teoria fractalilor spune că, o frunză, care se mişcă în junglă, produce un uragan într-o altă parte a lumii; e un alt fel de a spune că orice mişcare a existenţei influenţează întreaga existenţă şi are consecinţe. Neliniştea colectivă – indiferent din ce s-ar naşte – se poate resimţi în mintea, în inima şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Nevoia de linişte devine conştientă şi conştientizată când neliniştea interioară atinge cote critice.

Dar, ce este, oare, liniştea, ce altceva decât o stare a conştiinţei? Ne putem găsi liniştea, evadând din tumultul cotidian, căutând o plajă pustie, un munte neumblat sau un schit adâncit în uitare? Putem ieşi pe furiş din bârlogul stresului, din alergarea noastră lacomă şi nebună după împliniri şi realizări sau după simpla împlinire a nevoilor fundamentale ale vieţii? Scăpăm de neliniştile noastre interioare, printr-o simplă schimbare de peisaj sau graţie unei binecuvântate vacanţe? Ei, dacă ar fi aşa, leacul pentru nelinişte ar fi simplu şi la îndemâna tuturor. Nici dispariţia persoanelor care ne neliniştesc, nici îndepărtarea de ele, nici fuga, nici izolarea nu ne pot vindeca neliniştea şi asta pentru că neliniştea are rădăcini în noi înşine. În gândurile, în sentimentele, în acţiunile noastre se ascunde adevărata cauză a neliniştii!