Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Niculae s-a enervat: "Selymeş pleacă primul, urmează N'Doye şi Goian"

Publicat in Adevarul, duminică 31 iulie 2011 ·

Înfrîngerea cu Voinţa Sibiu l-a enervat pe finanţatorul Astrei Ploieşti, Ioan Niculae, care l-a criticat pe antrenorul Selymeş dar şi pe jucători.El a spus la DigiSport, că mâine îi dă afară pe cei din staff-ul tehnic dar şi pe Ousmane N'Doye şi Lucian Goian.

"De mâine ne vom despărţi de toată lumea. Nu numai de Selymeş, ci de toată banca tehnică şi de o mare parte din jucători. O să mai stau noaptea asta să mă liniştesc, de âîine fac curăţenie. O mulţime de jucători de la Astra vor dispărea, începând cu N'Doye, care nu ştie altceva decât să dea pase înapoi. Am făcut o mare greşeală cu el, locul lui e în liga a patra. La fel şi cu Goian, care s-ar putea întoarce la Dinamo mai devreme decât crede", a spus Niculae la DigiSport.

"Şumudică e o variantă foarte bună. O să vorbesc cu el, dar mai caut şi pe altcineva. O să aduc jucători noi, pentru că sunt decepţionat de actualul lot. Goian e cu gura mare şi voia prime la orice meci. Nu-i e ruşine? La gol s-a aruncat pe jos! La fel şi Budescu sau Matei. Ăştia sunt oameni care nu vor reuşi nimic în viaţă", a mai spus Niculae.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°