Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stră-strănepoata lui Tudor Vladimirescu, ghid turistic

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 mai 2009 ·

Angela Vladimirescu, din comuna Vladimir, judeţul Gorj, este unul dintre puţinii urmaşi în viaţă ai marelui revoluţionar de la 1821, Tudor Vladimirescu. Femeia în vârstă de 65 de ani este de aproape jumătate de secol ghid turistic la Casa memorială „Tudor Vladimirescu” din satul Vladimir. Sursa: Alin Ion Angela Vladimirescu spune că ea este stră-strănepoata lui Pavel Vladimirescu, fratele marelui revoluţionar. Femeia povesteşte că a aflat de la bunicii ei că, la puţin timp după uciderea lui Tudor Vladimirescu, a început o prigoană îndreptată împotriva familiei sale. Astfel, forţele eteriste care-l suprimaseră pe domnul Tudor la Târgovişte, pe 27 mai 1821, au venit în Vladimir, locul de baştină a revoluţionarului, pentru a-i ucide rudele.

Eteriştii i-au ucis pe fratele şi sora lui Vladimirescu, doar cumnata sa fiind salvată de localnici. Femeia, care era gravidă, a fost ascunsă de localnici în pădurea din apropierea satului Vladimir, într-un loc numit „La Bordeie”, unde a şi născut. Ion Vladimirescu a fost străbunicul Angelei Vladimirescu, el construind casa unde aceasta locuieşte în prezent. „Deschid uşa oricărui turist, indiferent de oră” Angela Vladimirescu locuieşte gard în gard cu Casa memorială „Tudor Vladimirescu”, unde s-a născut marele revoluţionar. De la 17 ani, Angela lucrează ca ghid pentru turiştii care trec pragul casei memoriale.

„Ar fi trebuit să ies la pensie, dar am continuat activitatea deoarece nu s-a găsit un înlocuitor. Pentru că locuiesc foarte aproape, eu vin şi deschid uşa oricărui turist, indiferent de oră. Aşa, un alt ghid termină programul la ora patru. În plus, nu are unde să stea, dacă este frig sau vremea urâtă“, spune urmaşa lui Tudor Vladimirescu.

Pe de alta parte, funcţia de primar a comunei Vladimir a fost ocupată, de-a lungul timpului, de urmaşii nepotului lui Tudor Vladimirescu. Astfel,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°