Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trambulinele de la Râşnov au primit ok-ul de la austrieci

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 noiembrie 2011 ·

Complexul olimpic de sărituri cu schiurile a fost omologat pentru competiţii internaţionale

Paul Ganzenhuber, antrenorul Lotului naţional al Austriei de sărituri cu schiurile, şi Richard Kaiser, referent evaluator în cadrul Federaţiei Austriece de Schi, sunt membrii Comisiei austriece sosită la Râşnov, la sfârşitul săptămânii trecute. Experţii au evaluat construirea celor trei trambuline de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării, care vor fi folosite la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE).

Paul Ganzenhuber, cel care a ridicat lotul olimpic al Austriei şi l-a făcut cunoscut la nivel mondial, crede că aceste trambuline se pot compara cu cele din Vest. „Baza arată foarte bine, au făcut o treabă bună aici. Construcţia foloseşte tehnologie de ultimă oră, astfel că se poate compara cu orice pârtie din Vest. Desigur, au mai fost câteva elemente de siguranţă care i-au scăpat constructorului, dar acestea se vor rezolva foarte uşor”, a declarat Paul Ganzenhuber, expert austriac.

„Noi trebuie să mai facem anumite retuşuri la sistemele de siguranţă. Este nevoie de plase şi saltele pentru schiori”, ne spune Puiu Gaşpar, secretar general al Federaţiei Române de Schi Biatlon. Acesta a menţionat că în cel mai scurt timp va avea o discuţie cu primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, pentru identificarea unor soluţii. „După ce vom achiziţiona acele sisteme, noi trebuie să facem poze şi să le trimitem Comisiei, iar ei ne vor trimite certificatul. Sperăm că vom putea omologa cele trei trambuline până la începutul anului viitor”, mai spus Gaşpar.

Trambulinele de la Râşnov cu punctele de construcţie K15, K35 şi K64 au fost finalizate la sfârşitul lunii august, urmând ca a patra, cea de K90, să fie inaugurată în 2012. Complexul olimpic de sărituri cu schiurile a fost omologat pentru competiţii internaţionale

Paul Ganzenhuber,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°