Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şpriţul şi vodca

Publicat in Dilema Veche, marți 1 iunie 2004 ·

P e vremea lui Ceauşescu, am auzit pe cineva făcîndu-şi următoarea socoteală: cît l-ar costa vreo două-trei sute de mililitri de vodcă pe zi, iarna, faţă de preţul încălzirii apartamentului cu aparate electrice. Caloriferele nu-i mai mergeau de mult. Culmea e că i-au ieşit sume aproape egale. Şi a ales varianta cu încălzire internă, ca fiind mai interesantă decît cea electrică. Recent am aflat că o statistică făcută de un institut de specialitate norvegian, arată că România e pe locul doi în Europa, la cantităţile de băuturi spirtoase vîndute pe piaţă, pe cap de locuitor. După Irlanda şi atenţie..., înaintea Rusiei. E drept că-n Rusia băuturilor vîndute la magazin li se adaugă cantităţi neştiute de vodcă produse în gospodăriile oamenilor dar, totuşi, ce se întîmplă la noi e un fenomen demn de luat în seamă. Cauza creşterii vînzării băuturilor alcoolice tari nu e vreo schimbare climaterică şi nici vreo modificare genetică de masă. E pur şi simplu vorba de sărăcie şi asta se verifică imediat. Beţivii inveteraţi de prin bodegi chiar recunosc că preferă să se îmbete repede şi de puţini bani. Mizeria îi face pe mulţi să bea, şi nu şampanie. Vinul şi chiar berea au

devenit pentru astfel de oameni un lux. Pe cît de săraci, pe atît de mulţi, destui chiar cît să influenţeze statisticile internaţionale. Indivizi care îşi bazează viaţa pe ciclul muncă, băutură, somn. Iar în anii care vin e de presupus că numărul lor nu va scădea. Din negocierile cu Uniunea Europeană reiese că zaibărul şi căpşunica se vor mai putea produce doar pe suprafeţe individuale, nu mai mari de 0,1 ha, şi doar pentru consumul propriu al cultivatorilor. Există un program de defrişare a viilor care nu sînt de soi şi de instalare a altora din care să se facă vinuri omologate. Vom bea, cică, vinuri mai bune care, de bună seamă, vor fi şi mai scumpe. Zaibărul şi căpşunica vor deveni produse de cont

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 58 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 49 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°