P e vremea lui Ceauşescu, am auzit pe cineva făcîndu-şi următoarea socoteală: cît l-ar costa vreo două-trei sute de mililitri de vodcă pe zi, iarna, faţă de preţul încălzirii apartamentului cu aparate electrice. Caloriferele nu-i mai mergeau de mult. Culmea e că i-au ieşit sume aproape egale. Şi a ales varianta cu încălzire internă, ca fiind mai interesantă decît cea electrică. Recent am aflat că o statistică făcută de un institut de specialitate norvegian, arată că România e pe locul doi în Europa, la cantităţile de băuturi spirtoase vîndute pe piaţă, pe cap de locuitor. După Irlanda şi atenţie..., înaintea Rusiei. E drept că-n Rusia băuturilor vîndute la magazin li se adaugă cantităţi neştiute de vodcă produse în gospodăriile oamenilor dar, totuşi, ce se întîmplă la noi e un fenomen demn de luat în seamă. Cauza creşterii vînzării băuturilor alcoolice tari nu e vreo schimbare climaterică şi nici vreo modificare genetică de masă. E pur şi simplu vorba de sărăcie şi asta se verifică imediat. Beţivii inveteraţi de prin bodegi chiar recunosc că preferă să se îmbete repede şi de puţini bani. Mizeria îi face pe mulţi să bea, şi nu şampanie. Vinul şi chiar berea au

devenit pentru astfel de oameni un lux. Pe cît de săraci, pe atît de mulţi, destui chiar cît să influenţeze statisticile internaţionale. Indivizi care îşi bazează viaţa pe ciclul muncă, băutură, somn. Iar în anii care vin e de presupus că numărul lor nu va scădea. Din negocierile cu Uniunea Europeană reiese că zaibărul şi căpşunica se vor mai putea produce doar pe suprafeţe individuale, nu mai mari de 0,1 ha, şi doar pentru consumul propriu al cultivatorilor. Există un program de defrişare a viilor care nu sînt de soi şi de instalare a altora din care să se facă vinuri omologate. Vom bea, cică, vinuri mai bune care, de bună seamă, vor fi şi mai scumpe. Zaibărul şi căpşunica vor deveni produse de cont