Militarul francez prezentat de către insurgenţii islamişti somalezi shebab ca fiind rănit şi capturat în cursul unui raid al unor comandouri franceze sâmbătă, în Somalia, a murit din cauza rănilor, a anunţat luni un purtător de cuvânt militar al rebelilor, relatează AFP, potrivit MEDIAFAX.
"Militarul francez care a participat la (operaţiunea de) invazie franceză a Somaliei a murit din cauza rănilor", a declarat telefonic pentru AFP Abdulaziz Abu Musab.
"Echipa noastră medicală a încercat sã îl ajute, dar nu a avut noroc. Rana era gravă", a adăugat el, precizând că "Înaltul Comandament shebab va decide, într-o etapă viitoare" să restituie sau nu corpul militarului.
O operaţiune a unor comandouri franceze din cadrul DGSE (serviciul francez de informaţii externe), lansată în noaptea de vineri spre sâmbătă, vizând eliberarea unui ostatic francez, aflat în mâinile insurgenţilor shebab din iulie 2009, s-a soldat cu un eşec. Un alt militar francez a fost ucis, iar situaţia ostaticului rămâne nesigură.
Potrivit unor martori, opt civili au fost ucişi în timpul operaţiunii, la Bulomarer, o localitate aflată sub controlul islamiştilor, la sud de Mogadiscio. Militarii francezi s-au confruntat cu o rezistenţă "mai puternică decât se prevedea" din partea islamiştilor, potrivit ministrului francez al Apărării Jean-Yves Le Drian.
Ostaticul francez, prezentat ca Denis Allex - cel mai probabil un pseudonim - a fost răpit la 14 iulie 2009 în capitala somaleză.
Le Drian a apreciat sâmbătă că "totul sugerează că a fost împuşcat de paznicii săi" în cursul raidului vizând eliberarea acestuia.
Insurgenţi shebab au anunţat că ostaticul este în viaţă şi se află sub controlul lor, dar nu au furnizat vreo probă în acest sens.
Militarul francez prezentat de către insurgenţii islamişti somalezi shebab ca fiind rănit şi capturat în cursul unui