Premierul Victor Ponta a declarat vineri că actualul guvern va realiza o reformă a administraţiei publice pe care nu a făcut-o nimeni în 23 de ani, astfel că se va stabili un plafon minim şi unul maxim al salariului funcţionarilor publici.
„Trebuie să fie un salariu minim pe economie şi un salariu maxim. Va fi o reformă a administraţiei publice pe care nu a a făcut-o nimeni în 23 de ani. Desfiinţarea posturilor vacante este un prim pas, ne permite să deblocăm acel sistem 1 la 7, iar proiectul 1 la 1 poate fi pus în aplicare. Pasul următor este o regândire totală a administraţiei. Noi suntem prizonieri în faptul că toţi sunt funcţionari publici şi nu putem face nimic, pentru că pot să acţioneze în instanţă. Trebuie flexibilizarea managementului în administraţia publică“, a afirmat premierul la emisiunea „100 de minute“, de la Antena 3.
Prim-ministrul se află zilele acestea într-o vizită oficială în Azerbaijan, Uzbekistan şi Kazahstan, pentru redefinirea relaţiilor dintre România şi aceste state.
„Toate cele trei ţări au resurse minerale, au progresat destul de mult, unde ţări importante le curtează. Faptul că România nu a mai avut niciun fel de relaţie, au fost oportunităţi pierdute. Am considerat că este datoria mea să vin în aceste ţări să le spun că România există“, a mai precizat premierul.
Liderul PSD a spus că relaţiile cu Azerbaijan, Uzbekistan şi Kazahstan pot ajuta România, iar o relaţie bună cu aceste state este binevenită.
Piaţa europeană este foaret greu accesibilă pentru România, însă în această parte a lumii care obţine profituri foarte mari din vânzarea resurselor minerale, în acelaşi timp banii pe care îi obţin, aceste ţări investesc în dezvoltarea reţelelor de IT, îşi dezvoltă industria extractivă, şi imaginea despre România este bună. Au programe care îşi trimit studenţi în străinătate.