Preşedintele sirian continuă reprimarea violentă a manifestaţiilor prodemocraţie din ţara sa. 1800 de persoane ar fi fost deja ucise în patru luni de opoziţie, zeci de mii ar fi fost arestate. Occidentul critică violenţa, dar o operaţiune militară similară cu cea din Libia pare exclusă. De ce?
VORBE DURE, DAR DOAR VORBE
Ataşatul de presă al ambasadei americane la Damasc nu mai urmăreşte canoanele diplomaţiei şi afirmă dur: operaţiunile armatei siriene în oraşul rebel Hama reprezintă „fără îndoială un act de război”. Declaraţia a fost făcută de J.J. Hader într-un interviu acordat BBC, după ce trupele guvernamentale siriene au ucis în operaţiunile de la finele săptămânii trecute peste 90 de persoane în Hama. În Siria ar exista o singură bandă criminală şi aceasta ar fi guvernul sirian, a mai spus diplomatul. „O bandă care îşi distruge propriile oraşe, care aplică metode teroriste împotriva unui popor care demonstrează paşnic. Este ridicol”.
Luni, Kremlinul a condamnat în termenii cei mai duri de până acum operaţiunea militară din Hama, catalogând-o drept “inacceptabilă”, conform agenţiei RIA Novosti. Indiferent de schimbarea tonului în discursul Federaţiei Ruse şi de duritatea discursului lui Hader, fapte concrete nu-i vor urma în curând. Ministrul britanic de externe, William Hague, a explicat pentru BBC cât se poate de clar că „o intervenţie militară în Siria nu este o opţiune”. Dar de ce nu? Nu este viaţa civililor sirieni la fel de preţioasă precum cea a civililor libieni – protejaţi de o operaţiune NATO?
Comunitatea internaţională derulează operaţiuni militare – drept, nu terestre – în Libia de la mijlocul lunii martie. Scopul este de a-l determina pe dictatorul Muammar el Gaddafi să încheie războiul declarat propriului popor. Dar în cazul Siriei, unde 1800 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza represiunii violente a manifestaţiilor pr