Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: „M-au revigorat ăștia cu suspendarea”

Publicat in Capital, marți 17 iulie 2012 ·

Traian Băsescu a declarat, luni seară, că demersul celor de la USL de suspendare a sa din funcţie l-a „revigorat”. De asemenea, preşedintele suspendat al României consideră că „de la USL mă pot aştepta la orice”.

„Nu. M-au revigorat ăştia cu suspendarea. Abia acum mă simt ca la 30 de ani”, a declarat Băsescu, la B1 TV, întrebat dacă are momente în care simte că a obosit. El a mai afirmat că premierul Victor Ponta nu a fost de la început un susţinător al suspendării sale din funcţie.

„Victor Ponta nu a fost un adept de la bun început al soluţiei. El a devenit un adept al soluţiei suspendării preşedintelui după ce a intrat în povestea cu plagiatul şi care s-a accentuat foarte tare”, a arătat Băsescu. Cât priveşte faptul că o parte dintre liderii UNPR şi UDMR, care au fost în fosta coaliţie de guvernare, au votat pentru suspendarea sa, Băsescu a precizat că explicaţia este una care se aplică şi în cazul PSD sau PNL, şi anume 'interesul hoţilor'.

„Eu nu am crezut vreodată că UDMR va intra în acest joc al suspendării, plecând de la faptul că aveam experienţa 2007. Suntem în aceeaşi familie politică la nivel european. (...) UDMR-ul au ieşit, o parte din ei, din sală, dar a rămas Borbely cu dosarul penal depus la Parlament pentru aviz de multă vreme şi cu câţiva în jurul lui”, a completat preşedintele suspendat.

Despre declaraţia preşedintelui interimar Crin Antonescu, potrivit căreia îşi va da demisia din viaţa politică dacă Băsescu îşi va recâştiga mandatul după referendum, preşedintele suspendat a declarat că nu ar fi 'o pierdere pentru viaţa politică'. Întrebat despre afirmaţia sa de la precedentul referendum pentru demitere, când a spus că va demisiona 'în cinci minute', Băsescu a răspuns: ''Vreţi să ştiţi de ce a fost făcută? Eu ştiam că nu au şanse să câştige referendumul, deşi erau toate partidele şi PDL-ul singur. Ca şi acum, era singuru

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje de Sfinţii Constantin şi Elena. Cele mai frumoase urări pentru rudele şi prietenii care serbează ziua onomastică pe 21 mai

Mediafax acum 13 minute
Marţi, 21 mai, se serbează Sfinţii Constantin şi Elena. An de an, ziua de 21 mai e prilej de sărbătoare în zeci de mii de familii. Iată câteva sugestii de urări pe care le puteţi trimite săbătoriţilor azi, de Sfinţii Constantin şi Elena. Azi, de ziu

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 9 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 9 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 10 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum o ora
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 9 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°