Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, miercuri 16 octombrie 2002 ·

Dl Buduca n-are haz

Dacă dl Manolescu n-are habar, dl Buduca n-are haz: o notă din CUVîNTUL (nr. 5) susţine că, nici mai mult, nici mai puţin, dl M. este cel care semnează Cronicar în R.l. Ce ar fi de zis? Poate doar că am luat şi noi un hap de ghicit şi am ghicit că, nici mai mult, nici mai puţin, dl Buduca este cel care semnează Cronicar Junior în Cuvîntul. Cronicarul Junior uită să ne spună de ce Cronicarul _n-are habar. îi vom spune noi de ce Cronicarul Junior n-are haz: fiindcă hăpăie ca Flămînzilă două coloane de revistă (cam cît spaţiul pentru un articol) ca să spună, ce? Asta-i problema, că n-am înţeles ce vrea să spună. Scrie de pildă C.J.: "Ce mai zice Cronicarul? Că revista noastră (nr. 3-4) ar cuprinde texte ale unor colaboratori care nu şi-ar fi exprimat încuviinţarea. Adică? S-a măritat Cuvîntul şi n-a cerut încuviinţarea părinţilor?" Nu ne interesează de către cine, de ce, cu cine a fost măritat Cuvîntul (de măritat, a fost măritat, asta se vede cu ochiul liber), dar fapt e că ne-am trezit publicaţi de dl Buduca în seria nouă a revistei, fără să fim întrebaţi dacă dorim sau nu să colaborăm la ea. E simplu, e clar, care o fi problema? Şi, dacă tot n-am înţeles unde-şi ţine dl Buduca hazul, să ne amuzăm puţin pe seama noului redactor-şef. Supărat că _ne-am întrebat ironic ce or fi alea recenzii promo, adică plătite, Cronicarul Junior se oferă, tot ironic (crede el!) să publice pe gratis recenzii la cărţi ale liberalilor. Mulţumim din inimă, dar noi gîndim că liberal nu e să fim recenzaţi în Cuvîntul, nici gra-tis, nici pe banii noştri, liberal e să fim plătiţi pentru ce ni se publică, în Cuvîntul, cu sau fără voia noastră. Aşteptăm mandatul.  Un nou scandal intelectual: în revista 22 (nr. 655), unul dintre colaboratorii la Tratatul Academic de Istorie a Românilor, dl Octavian Iliescu, pune pe două coloane texte ale d-sale destinate e

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°