Nişte prieteni şi-au făcut o casă în faimosul cartier din Băneasa. Un cartier de "clasă de mijloc", cu vile elegante şi mari, printre care casa prietenilor mei poate părea chiar modestă. Ca să ajungi la aceste vile, există nişte drumuri, cît se poate de desfundate şi de mici. Drumul public de acces are 5 m lăţime, astfel încît două maşini 4x4 de-abia trec una pe lîngă cealaltă. Dacă mai vin şi nişte musafiri şi vor să parcheze sau să întoarcă, problemele sînt mai mari decît în cel mai amărît cartier de mahala. Pe vremea cînd încă îşi construiau casa, prietenii mei au dus muncă de lămurire cu vecinii să se retragă cu toţii vreun metru de la stradă pentru a face drumul de acces comun practicabil. Nimeni nu a vrut să audă şi nimeni nu a cedat un centimetru din spaţiul generos al grădinilor personale pentru a putea să circule cu toţii cît de cît acceptabil. Grija pentru spaţiul public al străzilor revenea instituţiilor publice de resort, care nu şi-au făcut însă nici o grijă. În plus, maeştrii speculaţiilor imobiliare nici nu se gîndeau să piardă bunătate de metri pătraţi doar de dragul unor necesităţi publice, pentru care nimeni nu le dădea nici un ban. Locatarii - "comunitatea locală" - ar fi putut să se gîndească şi ei la spaţiul lor de utilitate comună, dar, afară de prietenii mei, nici aceştia nu au părut preocupaţi de o asemenea problemă. Vilele s-au ridicat astfel mîndre pe proprietăţile private ale clasei de mijloc, presărate după bunul plac într-un spaţiu public al nimănui şi ostil tuturor. "Echilibrul dintre opţiunea individuală şi cea colectivă", "combinaţia dintre interesele publice şi private" constituie pretutindeni cadrul în care se dezvoltă oraşul şi îşi defineşte particularităţile sale urbanistice şi sociale - ne aminteşte Leonardo Benevolo. Desfiinţarea aproape totală a proprietăţii private şi controlul politic al spaţiului public în perioada com