Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE BEM, CE MÂNCĂM - Dropsurile Barbie agită copiii

Publicat in Jurnalul, vineri 10 octombrie 2008 ·

Dropsurile "Candy Lipstick Barbie" este un produs care prin modul de prezentare se adresează exclusiv copiilor. Din păcate, compoziţia este una foarte nocivă.

Dropsurile "Candy Lipstick Barbie" este un produs care prin modul de prezentare se adresează exclusiv copiilor. Din păcate, compoziţia este una foarte nocivă.

Principalul ingredient al dropsurilor este zahărul. Acesta, împreună cu glucoza, îi imprimă produsului un index gli­cemic foarte ridicat, ceea ce stresează pancreasul endocrin. De asemenea, este demonstrat faptul că zahărul consumat în cantităţi mari din copilărie duce la apariţia obezităţii, care la maturitate se traduce prin boli cardiovasculare şi hepa­tice. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, avertizează că zahărul este principala sursă de hrană pentru celulele canceroase. În acest context, sănătatea copiilor are de suferit de pe urma consumului de produse cu zahăr în exces.

Produsul analizat mai conţine şi un aditiv alimentar, care în mod normal nu are ce căuta în alimentaţia copiilor. Dacă acidul lactic E270 şi lactatul de sodiu, E325 sunt considerate inofensive, colorantul E129 roşu Allura intră în categoria aditivilor periculoşi. Cercetătorii de la Universitatea din Soumphton au demonstrat că acest colorant azoic induce sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD) şi de aceea încearcă împreună cu asociaţii din întreaga lume să oprească folosirea lui mai ales în produsele pentru copii. De asemenea, copiii care consumă produse ce au în compoziţie E129 riscă să facă diverse alergii. Din studiile realizate până acum, a rezultat că roşu allura este cancerigen. Totuşi, această substanţă nu este suficient evaluată din punct de vedere toxicologic, astfel încât este indicat să se evite consumul ei, cel puţin până când se va şti exact car

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maia Sandu a confirmat că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE. Anunțul a fost făcut la o conferință comună cu Scholz

Ziare.com acum 47 minute
Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, recunoaște preşedinta Maia Sandu. Ea a confirmat, astfel, vineri, 17 mai, la Berlin, relatările apărute în ultimele zile în mass-media, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republ

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum o ora
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum o ora
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Containerele anti-urs de la Băile Tuşnad au fost date în folosinţă

Radio Mures acum 2 ore
Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad. Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 6 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 3 ore
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°